Fost ministru de externe și europarlamentar despre protestele împotriva Bisericii și interesele actorilor globali: BOR a rămas ULTIMUL aliniament pe care neamul românesc se poate apăra
Protestele care au apărut după tragedia din clubul Colectiv din București au fost comentate în fel și chip, mai ales prin prisma contestării, pentru prima oară după 1989, a Bisericii Ortodoxe Române.
Fost ministru de externe și membru al Parlamentului European, Adrian Severin a analizat rolul Bisericii în cadrul societății românești, dar și modul în care se manifestă credința ortodoxă în România de azi.
"Cei care urmăresc cu un minim de atenție evoluția Bisericii Ortodoxe Române (BOR), au putut observa în această toamă semnele acumulării unei forțe care în societatea românească actuală pare a nu avea egal. Două momente sunt de referință: hramul Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași și cel al Sfântului Dumitru Basarabov la București", scrie fostul Ministru de Externe.
Severin notează că oamenii prezenți la procesiunile Bisericii diferă în mod fundamental de cei care au fost prezentați la televiziuni în timpul recentelor proteste.
"Participanții, în sumă totală de câteva sute de mii (aprox 200.000 la Iași și aprox 100.000 la București) – respectiv de câteva ori mai mulți decât cei prezenți la ceremoniile „spontane” de protest de la București și alte orașe, desfășurate tot în această toamnă dar la date ulterioare, între orele 19 și 22 – au stat la rând zile și nopți, adesea la temperaturi foarte scăzute sau pe ploaie, așteptând să se închine pentru câteva secunde în fața sfintelor moaște ori au rămas în picioare aproape nemișcați ascultând cântările sacerdoților. Nu s-au înregistrat bătăi, scandaluri, furturi, violuri și altele asemenea. (Bănuiesc că unele altercații trebuie să fi avut loc dar la o asemenea masă ele vor fi fost nesemnificative.).
După tot chinul fizic îndurat la cozile interminabile dar perfect ordonate și frigul puternic răbdat la lungile slujbe de noapte desfășurate sub cerul liber, oamenii arătau fericiți. Nici o asemănare cu chipurile desfigurate de ură, cu rânjetele anomice sau neliniștea isterică de la alte manifestații populare mai mult sau mai puțin contemporane. (Să mă ierte oamenii profunzi și responsabili, cu adevărat frumoși și măcar în cugetul lor liberi, care au fost de asemenea prezenți – ca o minoritate – la protestele politice de masă. Nu figurile lor au umplut, însă, ecranele televizoarelor. Din păcate.)", scrie fostul demnitar.
Despre protestele împotriva Bisericii, Adrian Severin scrie că ele au legătură cu puterea reală a ortodoxiei românești, care se încearcă a fi captată de către forțele politice.
"Patriarhul este reperul terestru al acestei rețele românești mondiale pe care, cel puțin teoretic, o poate mobiliza în orice moment întru susținerea sau respingerea unui proiect politic. (Adică un proiect a cărui realizare reclamă putere.) Cum să lase, oare, România politică o asemenea putere în afara controlului său?! Cum ar putea actorii globali – corporatiști sau statali – care colonizează România politică să lase neatinsă o asemenea citadelă a ființei naționale românești?! [...].La ce bun atunci toată disputa? Cui servește acest militantism ateist chipurile „spontan”? La fel de „spontan” ca și manifestațiile anti-sistem din diverse piețe publice ale orașelor românești. Iată o întrebare cu atât mai justificată cu cât, în mod tradițional, BOR nu este militantă și nu practică prozelitismul. (Unii tocami asta îi reproșează.) Așadar, comunitatea scepticilor, agnosticilor sau ateilor, ca și comunitățile altor culte, nu riscă să se micșoreze prin convertiri la ortodoxie organizate de BOR.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
La Iași "praful saharian" a devenit argilă. Video de la Silviu Gurlui
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Imaginile apocaliptice ale zilei - Atena, măturată de praful saharian
Cristian Niculescu: Cine analizează praful saharian, totuși?
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Adrian Severin Patriarhul Daniel
Subiecte: Averea Bisericii Explozie club Colectiv Bucureşti Pelerinaj la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou Pelerinaj Sfânta Parascheva Proteste București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)