Gigi Becali, furios: Organizatorii spectacolului au omorât suflete, de-aia nu au vrut bani la intrare. Asta fac cluburile astea, ală nu era spectacol curat! Mă cutremur la suferința părinților, dar ar trebui să învățăm ceva din asta
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost întrebat ce crede despre tragedia din clubul bucureștean Colectiv. Omul de afaceri s-a declarat devastat de vestea că mai mulți tineri au putut să moară în asemenea condiții.
"Nu ştiam ce s-a întâmplat, eu sunt la munte şi nu m-am uitat la televizor. Sunt uimit, Doamne fereşte. Nu îmi vine să cred că s-a putut întâmplă o astfel de tragedie. Aştept să văd ce o să se întâmple şi o să văd cu ce o să pot ajuta când ajung în Bucureşti. Nu ştiu ce să fac”, a spus Gigi Becali.
Patronul de la Steaua a mai spus că nu era în regulă ce se petrecea în acest club.
„Eu nu vreau să intervin, dar această tragedie m-a făcut și pe mine să mă uit la tv și să văd aceste lucruri. Eu voi comenta cum gândesc: suferința părinților care își îngroapă copiii. Mi se ridică părul și mă cutremur tot. Să fie învățare de minte la educație, că am și eu fete și să mă ierte toată lumea, dar ale mele nu puteau fi acolo niciodată. Am văzut niște filmări de la acele așa-zise spectacole. Erau lucrări demonice, se jucau cu focul și făceau mișcări satanice. Să mă ierte trupa care se promova acolo, dar ați văzut că atunci când dansau, țineau degetele lui Satan? E semnul lui, încornorarea. Copiii, săracii, nu conștientizau, ci doar conducătorii", a declarat Gigi.
Becali spune că organizatorii spectacolului nu erau interesați decât de coruperea tinerilor aflați acolo.
"Pe organizatori nu i-a interesat profitul, ci distrugerea sufletului. Ei au vrut să distrugă tineretul, sa acapareze suflete prin miscări demonice. Asta fac cluburile alea. Să mă ierte toată lumea, dar ăsta e adevărul, îmi vine să plâng. Ala nu era un spectacol curat, nu era lumină, ci întuneric acolo. Imi vine să urlu! Cum să lăsăm 400 de copii să se ducă într-o mișcare satanică? E semn de la Dumnezeu să învățăm din asta.
De aia nu i-a interesat banii pe intrare, au fost alții care au vrut suflete acolo. Vinovați sunt cei care au organizat acel spectacol satanic pentru moarte. Procurorii vor intra în ei să le dea 25 de ani ca să îi învețe minte. Nu au vrut bani, au omorât suflete, să mă ierte Dumnezeu”, a tunat Gigi la România Tv.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Premierul Australiei, cu nervii la pământ, după ce a cerut interzicerea MEME-lor și a devenit ținta glumelor pe X
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Social
Persoane: Gigi Becali
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)