IMAGINI: Și clujenii au protestat pașnic în 29 martie. Protestatarii au înconjurat centrul orașului pe versurile "O dorință sinceră/România LIBERĂ!" Demonstrațiile continuă azi în toată țara
La ora 17.00, presa locală din Cluj-Napoca descria că s-au adunat în fața prefecturii o mână de oameni, sub 50. Deși așteptat să fie un protest politic, sub tutela partidelor, clujenii au demonstrat că în fața abuzurilor comise de hotărârile absurde, tronează societatea civilă, și nu interesele politice.
Până la 17:30, clujenii au răspuns apelului de a protesta pașnic, ideea organizatorilor find de a armoniza, tot în semn de protest, un marș. În scurt timp, centrul s-a aglomerat de clujeni care doreau să aibă o voce pentru cauza română. Nu avem un număr exact al protestatarilor, dar credem că a fost depășit numărul de 1000.
S-a strigat "DEMISIA!", "LIBERTATE!" și "JOS GUVERNUL!"
Traseul pe care protestatarii l-au urmat a fost: Bulevardul 21 decembrie- Strada Memorandumului-Calea Moților-Strada Clinicilor-Bulevardul Eroilor-Calea Dorobanților și, din nou, Bulevardul 21 decembrie, în fața prefecturii, unde s-a încheiat manifestarea publică.
FOTO de la protest:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Vloggerul Selly a fost invitat să vorbească la summit-ul NATO, organizat la Miami
O femeie din Mureș, mamă a trei copii, s-a trezit cu un diagnostic crunt după un banal consult medical: Cancer la colon, plămâni și metastaze la ficat
Scene de coșmar într-un supermarket din Cluj. O femeie de 50 de ani a făcut infarct sub privirile șocate ale clienților și angajaților
Recomandările noastre
Persoane: Raed Arafat
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: marș de protest
Organizații: DSU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)