Iohannis, anunț despre moscheea care urmează să fie construită în București
Președintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, miercuri, într-o conferință comună cu președintele Klaus Iohannis, că proiectul moscheii care urmează să fie construită în București se afă în faza de obținerii autorizațiilor, șeful statului român anunțând că această chestiune e de "competența" Primăriei.
"În timpul vizitei făcute la București (în aprilie 2015 - n.r.), am discutat această chestiune cu domnul președinte Iohannis. În momentul de față, colegii noștri lucrează pentru a obține autorizațiile necesare. Avem și un proiect definitivat, dar în momentul de față dorim să îl dezvoltăm", spune Erdogan, conform News.ro
Președintele turc consideră că o astfel de moschee ar fi "expresia cea mai frumoasă a dialogului și solidarității dintre cele două țări".
Klaus Iohannis a afirmat, la rândul său, că poate "confirma" faza în care s-a ajuns în ceea ce privește moscheea de la București. "Chestiunea este de competența primăriei și se lucrează la aceste documentații", a spus șeful statului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Klaus Iohannis Recep Tayyip Erdogan
Locații: București
Subiecte: Moschee București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)