Iohannis solicită Parlamentului aprobare pentru staţionarea şi constituirea de structuri străine militare în România
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, într-o scrisoare, aprobarea Parlamentului pentru înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti, conducerea Camerei trimiţând, luni, cererea la Birourile reunite.
"Vă adresez rugămintea ca, în temeiul art. 3 din legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni saun tranzitul forţelor armatestrăine pe teritoriul României, să supuneţi spre aprobare Parlamentului României înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO, sub denumirea NATO FORCE INTEGRATION UNIT şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, sub denumirea MULTINATIONL DIVISION SOUTH-EAST HEADQUARTERS, cu indicative de unitate militară, pe teritoriul României, în Garnizoana Bucureşti", se arată în scrisoarea lui Iohannis.
Iohannis precizează în scrisoare că "în contextul crizei din Ucraina, al acţiunilor agresive ale federaţiei Ruse în regiune şi a măsurilor NATO prin care se doreşte reconfigurarea posturii militare strategice de apărare şi descurajare a Alianţei, summitul NATO din Marea Britanie a reprezentat un reper pentru testarea solidarităţii Aliate în ceea ce priveşte reafirmarea angajamentului pentru apărarea colectivă".
În scrisoare se mai menţionază că pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite la summit trebuie constituite, pe teritoriul aliaţilor din Est (România, Bulgaria, Polonia şi cele trei ţări baltice), a Unităţilor de integrare a Forţelor NATO şi acceptarea ofertei României de constituire şi operaţionalizare a Comandamentului multinaţional de Divizie Sud Est.
"Comandamentului multinaţional de Divizie Sud Est va prelua coordonarea entităţilor Unităţii de integrare a Forţelor NATO dispuse pe teritoriul României şi Bulgariei, fiind în măsură să asigure comanda şi controlul într-o opreraţiune de tip art.5 în flancul de sud est al zonei de responsabilitatea NATO şi va fi pus la dispoziţia Alianţei începând cu anul 2016- capacitatea de operaţională iniţială şi în 2018- capacitatea operaţională fianlă", se mai arată în scrisoare.
Secretarul Biroului Permanent, deputatul Nicolae Mircovici a precizat, luni, după şedinţa conducerii Camerei, că scrisoarea preşedintelui a fost trimisă Birourilor Permanente reunite deoarece Parlamentul este cel care trebuie să o aprobe.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
La Iași "praful saharian" a devenit argilă. Video de la Silviu Gurlui
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual - AVC! În cinci zile urma să împlinească 47 de ani
Imaginile apocaliptice ale zilei - Atena, măturată de praful saharian
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: București
Organizații: Camera Deputaţilor NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)