Mesaj de condoleanțe al Patriarhului României la trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regina Ana a României
Patriarhului României a transmis un mesaj de condoleanțe Casei Regale după cea a aflat vestea care a îndurerat întreaga țară, după trecerea la cele veșnice a Reginei Ana.
Avocatul Casei Regale a României, Adrian Vasiliu, a anunțat că Regina Ana va fi înmormântată la Curtea de Argeș.
Iată mesajul Patriarhului României:
”Majestății Sale Regale, Regelui Mihai I al României,
Alteței Sale Regale, Principesei Moștenitoare Margareta,
Familiei Regale a României,
Am aflat cu întristare despre trecerea din această viață a Majestății Sale Regina Ana a României, la venerabila vârstă de 92 de ani, în spitalul din Morges (Elveția).
Discretă și distinsă, Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne în conștiința poporului român drept un model de curaj, noblețe și modestie, susținătoare permanentă a demersurilor Majestății Sale Regelui Mihai I al României în slujirea neamului românesc, atât în anii grei ai exilului, cât și la revenirea în țară.
În aceste momente de întristare, în numele Sfântului Sinod, al clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem părintești condoleanțe Familiei Regale a României și tuturor celor care au cunoscut-o și prețuit-o pe Majestatea Sa Regina Ana.
Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul Majestății Sale Regina Ana a României în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica ei pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântare pentru membrii îndurerați ai Familiei Regale și pentru toți cei îndoliați,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Premierul Australiei, cu nervii la pământ, după ce a cerut interzicerea MEME-lor și a devenit ținta glumelor pe X
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Patriarhul Daniel Regele Mihai
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)