ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Custodele Coroanei, Majestarea Sa Margareta, a transmis românilor un mesaj de Crăciun, în care a făcut referire și la funeraliile Regelui Mihai, precizând că nimic nu ar fi dat Majestății Sale „mai multă satisfacție decât așezarea împreună a întregii noastre națiuni".

„Acesta este primul nostru Crăciun fără Regele Mihai dar, anul acesta, sărbătorind nașterea Mântuitorului, noi omagiem totodată viața și împlinirile celui de-al patrulea monarh al Statului român modern. Istoria va da, inevitabil, verdictul său privitor la domnia Regelui Mihai. Dar atmosfera extraordinară de la funeraliile Regelui, felul în care întreaga națiune s-a unit în durere la trecerea sa în lumea drepților, este semnul că timpul prezent și-a dat deja verdictul privitor la domnia Regelui Mihai cel Statornic și Drept", transmite Custodele Coroanei.

Majestatea Sa a vorbit și despre funeraliile Regelui Mihai.

„Nu vom uita niciodată gesturile simple de devotament ale milioanelor de români cărora li s-a îndoliat sufletul la dispariția Regelui, nu vom uita oamenii care s-au aliniat la marginea șoselelor și căii ferate, pe ultimul Lui drum, unii ținând în mână o singură floare, alții un mic drapel național sau Biblia familiei lor, clasele de școlari care au ieșit de-a lungul drumului convoiului funerar în frunte cu profesorii lor, elevii de la Sfântul Sava, școala tatălui meu, care au venit la Sala Tronului să fie alături de Rege o clipă. Nu voi uita vreodată nici răspunsul unificator al Preafericitul Patriarh Daniel și al întregii noastre Biserici, nici cel al Președintelui, Parlamentului, Guvernului și al întregii noastre clase politice, împreună cu cel al înalților reprezentanți aleși de peste Prut, atunci când tatăl meu s-a ridicat la Ceruri. Știu că nimic nu ar fi dat Regelui Mihai mai multă satisfacție decât așezarea împreună a întregii noastre națiuni. Și vă asigur că toți șefii de Stat care au venit la București pentru a fi aproape de Rege pe ultimul său drum și-au dat imediat seama că se află în fața unei națiuni unită în suferință, unită în mândria propriilor izbânzi și hotărâtă asupra viitorului ei", se mai arată în mesaj.

Custodele Coroanei precizează că Familia Regală va continua „să susțină și să consolideze interesele țării", menționând că „în lunile următoare, în consonanță cu autoritățile Statului", va face cunoscută „o sumă de pași pentru a continua munca" Regelui Mihai.

„Aș vrea să închei mesajul de Crăciun cu o frază a bunicului meu, Regele Carol al II-lea, rostită în ziua în care Principele Moștenitor Mihai devenea ofițer al Armatei României, acum exact 80 de ani: <<Nu de unde ai pornit însemnează ceva>> a spus Regele Carol al II-lea tânărului sublocotenent Mihai, <<ci unde, prin meritele tale și râvna ta, ai ajuns>>", transmite Custodele Coroanei.