Mitropolitul Banatului, îndemn puternic pentru Referendum: Rămâneți statornici în credința strămoșească votând „DA” pe 6-7 octombrie, pentru apărarea familiei și copiilor României
Majoritatea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române i-au îndemnat pe credincioși să meargă la Referendumul pentru Căsătorie și să voteze „Da”, pe 6-7 octombrie.
Nu putea face excepție, Mitropolitul Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei. Într-un mesaj trimis poporului român din Banat, ÎPS Ioan spune că „familia este pentru noi un proiect de țară, pe care nu-l putem abandona”.
Acesta se întreabă, „ce fel de idei și gânduri semănăm azi în mintea copiilor? Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?”.
„Azi asistăm parcă la o implozie a istoriei și fără să ne dăm seama ne îndreptăm spre o sclavie a păcatului și a depărtării de Hristos Domnul, Cel ce ne-a cercetat prin Întrupare”, a spus Mitropolitul.
Acesta încheie mesajul său prin îndemnul de a valida efortul celor care au semnat inițiativa de modificare a Constituției și să voteze „Da” la Referendumul de pe 6-7 octombrie.
„Familia este o instituție sacră, un templu sacru, în care nu putem să intrăm fără să privim în ochii părinților noștri, mamă și tată. Vă îndemnăm, iubiți credincioși, să susțineți activ acest demers și să dați curs solicitării noastre de a participa la Referendumul pentru familie. Rămâneți statornici în credința strămoșească, votând „Da”, pentru apărarea familiei și copiilor României”, se încheie mesajul ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: IPS Ioan
Locații: Timișoara
Subiecte: Coalitia pentru Familie Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)