Modificările aduse Codului Penal au adus ÎNLESNIRI ale pedepselor pentru pedofili. Noua lege încurajează și mai mult abuzul sexual asupra copiilor
Modificarea noului Cod Penal de către coaliția de guvernământ a fost primită ca o veste bună de către abuzatorii de copii, violatori și criminali, scrie Libertatea.
Astfel, prin modificarea Codului Penal, eliberarea condiționată poate fi dispusă prin executarea unui cuantum mai mic din pedeapsă indiferent de infracțiunea pentru care au fost condamnați infractorii.
Dacă înainte de modificări, un agresor sexual de copii care primea maximul pedepsei putea ieși din închisoare după executarea a cel puțin 4 ani și 8 luni de pedeapsă, după noul Cod Penal în varianta Comisiei Iordache acesta ar putea fi eliberate după executarea a doar trei ani și jumătate de pedeapsă.
Și asta se întâmplă în țara în oricum legea era blândă față de agresorii de copii, iar în 2015 un pedofil eliberat condiționat de judecători, a recidivat și mai grav, după cum relata ActiveNews la vremea respectivă.
Mai mult, tot ActiveNews explica faptul că România, din cauza legislației permisive, a devenit un adevărat rai pentru pedofilii din toată lumea. Iar nu mai târziu de anul trecut, cazul polițistului pedofil a șocat opinia publică.
Parlamentarii i-au făcut fericiți și pe criminalii condamnați „pe viață”. Aceștia pot cere acum, eliberarea condiționată după doar 15 ani de detenție, nu 20 ca până acum.
În ceea ce privește actul sexual cu minorii care practică prostituția, modificările noului cod penal prevăd că agresorul poate primi minimum 3 luni de închisoare și maximum doi ani.
Și toate acestea în condițiile în care statul român a recunoscut, la cererea ziarului Libertatea, că 507 pedofili au fost puși în libertate de instanțe, în timp ce 785 de agresori sexuali, de adulți și de copii, au primit pedeapsă fără executare.
Statistica nu cuprinde toate judecătoriile din România, deci numărul acestor persoane este mai mare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Codul Penal și de Procedură Penală Legalizarea pedofiliei pedofili in libertate Pedofilie Politistul pedofil
Organizații: Parlamentul Romaniei Ziarul Libertatea
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)