Muftiul Cultului Musulman din România a ales să-și facă lucrarea de doctorat la Facultatea de Teologie Constanța, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Tomisului: Milostenia este, și în ortodoxie și în islam, fapta cea mai plăcută lui Dumnezeu
Muftiul Iusuf Muurat, șeful Cultului Musulman din România, a ales să-și facă lucrarea de doctorat la Facultatea de Teologie din Constanța, păstorită de Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează Constanța News.
Tema aleasă de de muftiu este legată de "Drepturile omului conform Dreptului Islamic și Dreptului Canonic”.
Arhiepiscopul Tomisului se declară impresionat de tema aleasă de muftiu pentru că ambele religii privesc omul cu respect și în egalitate. Totodată, IPS Teodosie a declarat că musulmanii din Dobrogea sunt niște oameni foarte calzi, care sar întotdeauna în ajutorul celorlalți.
"Musulmanii de aici din Dobrogea sunt niște oameni foarte calzi. Ei întotdeauna sunt cu ajutorul. Noi știm că de când a început libertatea în Dobrogea, acești credincioși musulmani de etnie turco-tătară au dat ajutor la biserici. Nu există chiar niciun diferent între creștinii ortodocși și musulmani, iar pentru mine, domnul Muftiu este un om foarte apropiat, cu care facem cele ale semenilor noștri în comun. Milostenia este, și în ortodoxie și în islam, fapta cea mai plăcută lui Dumnezeu și oamenii se înfrățesc atunci când își fac bine unii altora. Noi ne simțim atât de aproape pentru că dacă ne-a așezat unii lângă alții, înseamnă că noi trebuie să respectăm această iubire de semeni care nu cunoaște bariere nici de etnie, nici de credință”, a declarat IPS Teodosie.
Muftiul Iusuf Muurat spune că a fost atras de pe vremea studenției de Istoria Religiilor. La rândul său, acesta a subliniat buna conviețuire care există între creștinii și musulmanii din Dobrogea.
"Ceea ce ne bucură pe noi, musulmanii din Dobrogea, este că trăim cu frații noștri creștini într-o bună conviețuire. Ne mândrim de acest model pe care Înalt prea Sfinția Sa, eu și reprezentanții celorlalte culte încercăm să-l promovăm și este o mândrie că suntem cetățeni români și putem să ne promovăm identitatea noastră religioasă pe aceste meleaguri din Dobrogea”, a declarat muftiul Iusuf Muurat.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Social
Persoane: IPS Teodosie
Locații: Constanţa
Subiecte: Religia musulmană Religia Ortodoxa
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)