ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi, nepotul Regelui Mihai I, Nicolae Medforth-Mills, a revenit cu noi precizări despre regretabilul incident apărut ca urmare a refuzului Casei Regale de a-i permite să-și vadă bunicul.

„Regret enorm că aceste comunicate de presă ale Casei Regale lezează profund, mai ales în aceste momente grele, imaginea a ceea ce ar fi trebuit să însemne Casa Regală a României, a istoriei acesteia, a valorilor morale și a ținutei demne pe care bunicul meu și înaintașii lui au încercat mereu să le trăiască și să le păstreze.

Eu, Nicolae, am vrut doar să-mi văd bunicul și să îmi iau rămas bun, într-un mod liniștit, respectuos, așa cum este creștinește. Nu am fost lăsat nici acum, nici în alte dăți când am vrut să îl văd. Nici măcar în perioada exilului, noi, bunic și nepot, nu am fost despărțiți și amândoi am prețuit această legătură de sânge. Cunoscându-l atât de bine, nu cred că el este cel care a decis ca noi să nu ne vedem. Dimpotrivă, știu că și-ar fi dorit mult.

Sunt dezamăgit și profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale precum și a mamei mele, de ușurința și lipsa de respect cu care aceștia aruncă efectiv către presă niște comunicate agresive, defăimante și nejustificate, acum în aceste momente în care ar fi nobil să dăm dovadă de respect și să trecem peste cine știe ce ambiții personale.

Pentru mine, bunicul meu rămâne depozitarul unor valori morale pe care aleg să le respect și să mi le însușesc. Din respect pentru el și pentru înaintașii mei, pentru istoria pe care aceștia au scris-o, nu mă voi lăsa discreditat de aceste jocuri nefericite și fără sens.

Le reamintesc tuturor că iubirea și respectul unui popor se câștigă, nu se obțin cu forța!” Semnează: Nicholas de Roumanie Medforth-Mills

Ieri, Casa Regală a transmis, prin biroul de presă, că „în seara de marți, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale Regelui, la reședința din Elveția”.

Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010. În august 2015, Casa Regală anunța, tot printr-un comunicat de presă, că Regele Mihai I a semnat un document prin care i-a retras nepotului său Nicolae titlul de „Principe al României”, excluzându-l și din linia de succesiune la Coroana României.