ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Treziți-vă! Aceasta nu este o pandemie de coronavirus, ci o pandemie a spaimei, pentru resetarea lumii: de către „ei și pentru „ei”!

Am să încep cu o mărturisire: Nu sunt îngrijorat de coronavirus și de boala lui, Covid-19, în ceea ce mă privește. Mi-e teamă pentru ceilalți. Mă dor suferințele, neajunsurile, moartea lor. Dar, mai tare, mă doare frica lor, panica lor. Mi-e teamă pentru ce le face această frică. Și mă doare pentru ei în perspectiva a ceea ce va fi după, a mult mai răului lumesc care e pregătit de mult, e pus acum la lucru cu mare viteză și uriașe resurse, sub acoperirea acestei pandemii fabricate și acestei isterii mondiale induse pe urmele ei.

De aceea, vă rog să nu vă temeți. Nu vă lăsați acoperiți și pătrunși de această frică care paralizează rațiunea și îngheață sentimentele noastre, relația noastră cu ceilalți. Care ne-a fost transmisă cu o contagiune fără egal în biologic, sub masca mincinoasă, perfidă și otrăvitoare a grijii pentru noi.

Nu vă temeți pentru că exact asta urmărește dușmanul vostru și hăitașii lui și câinii lui lansați pe urmele voastre pentru a vă înghesui către capcana fără scăpare. Ei vă vor speriați, terorizați, dezorientați și pierduți în disperarea în care vă credeți părăsiți, lipsiți de alt ajutor. Pentru ca atunci când sunteți cu disperarea la maxim să vină cu "grija”, "puterea” și "soluțiile” lor și voi să-i implorați să vă salveze. Uitând, sau neînțelegând, că sunt chiar cei care v-au adus în această stare. 

Ei au nevoie de frica voastră pentru a deveni mai puternici. Se hrănesc cu frica voastră, cresc din ea și apoi se hrănesc cu voi înșivă, cu sufletele voastre înrobite și desfigurate de frica voastră pentru trupurile voastre.

Desigur, în plan biologic, avem de-a face cu un dușman, mortal în anumite condiții, care nu trebuie nesocotit. Așa cum au făcut autoritățile de pretutindeni timp de peste 3 luni. Căci, cu foarte rare excepții, cum ar fi, trebuie să recunoaștem, China, dar mai ales Coreea de Sud, a existat un element comun: eșecul lamentabil al autorităților de a preveni, de a lua măsurile potrivite, de a comunica.

Nu invit deci pe nimeni să nesocotească măsurile luate în acest moment,  ci să se concentreze pe ceea ce îi poate proteja pe ceilalți de îmbolnăvire. Aceasta este calea și pentru a se proteja pe sine.

Dar nu pot să nu observ niște fracturi imense între comportamentul autorităților în acest caz și în altele, mai grave din trecut și din prezent. Între acest caz și gripa din fiecare an, care ia sistematic sute de mii de vieți - 110.000 în acest an. Între acest caz și poziția față de avorturi – pe numele corect, prunc-ucideri – 9,6 milioane în acest an, care sunt încurajate și puternic finanțate. Între această dubioasă pandemie și alte boli transmisibile – 3 milioane în acest an. Între acest caz și multe alte probleme de sănătate cu mult mai multe victime pentru care nu se iau măsuri excepționale, sunt neglijate sau chiar promovate.

Ne rugăm pentru oprirea virusului. Foarte bine! Cred însă că mai mult ar trebui să ne rugăm pentru oprirea a ceea ce se pregătește sub acoperirea virusului, adică pentru ceea ce ne așteaptă dincolo de el. Chiar dacă acesta este doar un experiment, o repetiție, putem fi oricând actorii altor repetiții inclusv ai marelui spectacol final. La care vom ajunge deja epuizați, fără voință, gata să renunțăm la orice pentru a supraviețui; adică de a primi ceva de mâncare, un metru pătrat de adăpost etc.
Pentru a ne păstra controlul asupra vieții noastre, trebuie să aflăm adevărul. Pentru aceasta vă propun următorul traseu: să deslușim cu claritate, în noianul de informație, adesea parazitantă, cine este acest coronavirus și ce face el. Apoi să vedem care sunt efectele lui asupra vieții noastre, a lumii. Și în final să înțelegem DE CE? La ce folosește? Cui folosește? Unde se vrea să fim duși?

Teroare mondială pentru nimic mai mult decât o viroză obișnuită în ambalaj politico-mediatic de apocalipsă? Un alt fel de 11 septembrie 2011? De ce?

O serie de elemente din această isterie de proporții cosmice, trezesc suspiciunea și întăresc, la finalul unei analize,  încredințarea că asistăm la o punere în scenă de mari dimensiuni, cu urmări încă greu de estimat și în scopuri de loc onorabile.

Calcul mincinos al ratei de mortalitate

Conform datelor oficiale, caracteristicile speciale ale covid-19 sunt deosebita contagiozitate și selectivitatea demografică, adică atacul pe vârste înaintate.

Valul de aparentă panică pornit dinspre Organizația Mondială a Sănătății, pe care s-au suit toate guvernele și întreaga media mainstream, se bazează pe calcule (probabil, intenționat, căci e greu de crezut, după atâția ani, într-o greșeală elementară) greșite. Pentru a ne convinge cât de dramatică este situație,  s-a făcut comparația între rata de mortalitate pentru cazurile confirmate (3,4 la data anunțului)  cu coronavirus, și rata de mortalitate pentru numărul total de infectări estimat, de 0,1 %, în cazul gripei anului trecut. Dar evaluările anuale, și un studiu din 16 martie 2020 arată că numărul celor care sunt în mod real infectați și au făcut boala fără a prezenta simptomele standard, sau nu au avut o formă gravă și nu s-au prezentat la medic, deci nu sunt evidențiați în statistici, este mult mai mare. De exemplu, datele  CDC (Centers for Deasease Control and Prevention) autoritatea națională americană în domeniul sănătății, vorbesc, după cum voi arăta mai jos, despre o estimare de zeci de milioane de posibil infectați față de sute de mii de spitalizați, adică de 221 de ori mai multe persoane care au făcut boala decât cele spitalizate.

Gripa sezonieră, gripele porcine și aviare omoară, fiecare în parte, an de an, zeci și sute de mii de vieți la nivel mondial. Dar, în afară  de presiunea pentru a ne vaccina, nu inspiră măsuri deosebite. De ce?

„Însă, aceasta este o boală la fel de gravă ca și gripa sezonieră pe care o tratăm în fiecare an. Din păcate, sunt mii de oameni în toată lumea care mor din cauza gripei sezoniere, și același lucru se întâmplă și cu coronavirusul, dar nu este nici mai grav, nici mai puțin grav decât gripa, care este o infecție serioasă, dar nu duce la o catastrofă la nivel mondial”- cercetătorul român Mihai Netea, de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, medic infecționist, într-o conferință la Ateneul Român, în februarie 2020.


„Peste tot s-a creeat panica dar realitatea e ca, an de an, virozele respiratorii produc decese pe intreaga planeta, inclusiv in Romania. Iar aceasta viroza, intens mediatizata, nu e mai periculoasa decat cele cu care ne-am confruntat pana acum, de-a lungul istoriei recente”. - Dragoș Dinulescu, medic, în scrisoarea adresată președintelui Iohannis.


În SUA, în epidemia de gripă porcină din sezonul 2009/2010, conform estimărilor CDC, au fost infectate 60,8 milioane persoane, 274.000 au fost spitalizate, și 12.500 au murit; rata de mortalitate 0,02 % (deci, după cum spuneam mai sus, rata calculată la numărul estimat). Și totuși, discuția publică despre acea epidemie a fost atât de redusă încât mulți americani nici nu au auzit de ea. Zilele trecute, la numai 4600 de îmbolnăviri și 85 de decese a fost decretată starea de urgență și America a fost băgată în carantină. Și situația este, cu câteva excepții,  similară peste tot.

La nivel mondial, de aceeași gripă porcină, au fost circa 1,4 miliarde infectați și între 150.000 și 575.000 decese. Gripa porcină a afectat mai ales copiii și adulții tineri. Peste 80 % dintre decese au fost persoane sub 65 de ani. Și deși ar fi trebuit să fie o panică mult mai mare ca acum – ne mureau, în definitiv, copiii, tinerii, viitorul nostru, nu "trecutul", ca acum, a fost liniște. DE CE?

Iată, tot conform CDC-ului, situația gripei sezoniere pentru 2018/2019: 35,5 millioane îmbolnăviri, 16,5 milioane prezentate la medic, 490.600 spitalizări, și 34.200 decese. Situație și mai gravă a fost cea din 2017/2018 cu 45 milioane îmbolnăviri, 21 milioane prezentați la medic, 810.000 spitalizări și 61.000 de decese. Și a fost liniște.
Conform Hover Institution, pentru  sezonul 2019/2020, din octombrie până în present, pentru gripa sezonieră, ar fi între  36 și 51 milioane infectați, 370.000 și 670.000 spitalizați și între 22.000 și 55.000 decese. Adică între 230.000 și 320.000 noi infecții zilnice și între 140 la 350 decese pe zi, la o rată de mortalitate de între 0,044 % și 0,152 %. Și este liniște.

Primul caz de coronavirus a fost recunoscut oficial (de fapt, după cum voi arăta, boala se declanșase cu mai multe luni în urmă) pe 20 ianuarie 2020. Suntem la 2 luni (azi e 23 martie) și situația arată astfel: 41.167 de îmbolnăviri (pe baza prezentării la medic, nu estimarea tuturor potențialilor infectați) și 485 decese. Adică, calculată pe cazurile documentate, nu pe estimarea totală, o rată de mortalitate de  1,1 %. Care pe numărul real poate fi de chiar sub 0,1 %. Și America este în regim de război! DE CE?



7,027, 20,259, 15,801 și 24,981 de decese pentru epidemiile de gripă din 2013/14, 2014/15, 2015/16 și 2016/17. În total 68.000 la 5,3 milioane de îmbolnăviți. Adică au avut cel mai puțin 7000 și cei mai mulți 25.000 pe an.

Să ne întoarcem în România. Dintr-un document elaborat de „Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile” aflăm că în sezonul gripal 2018-2019, în România s-au înregistrat 23.727 de cazuri de afecțiuni clinice compatibile cu gripa, de 2 ori mai multe decât în sezonul precedent, din care s-au confirmat prin analize de laborator 2.310 cazuri de gripă, unul din trei adulți având nevoie de spitalizare, și 199 decese confirmate cu virus gripal. Astăzi România are 576 de îmbolnăviri confirmate și 6 decese. În condiții de comunicare, zero, prevenire, zero, măsuri reale pentru vindecare, zero. Cu fugăriții, înjurații și arestații oameni ai mult-hulitului sistem public de sănătate lăsați să se descurce cum vor putea. Fără materiale, fără echipamente. În schimb, toată țara a fost pusă pe STOP. Cu efecte care se vor dovedi dezastruoase. DE CE?

Selectivitatea demografică se referă la faptul că Covid-19 afectează grav, chiar ucide, persoanele în vîrstă și cu precădere pe cele cu afecțiuni cronice – ceea ce se întâlnește adesea la grupele de vârstă înaintată.

Un studiu realizat de Leverhulme Centre for Demographic Science, University of Oxford & Nuffield College ne spune că „riscul de mortalitate Covid-19 este foarte concentrat la vârste mai mari, în special la cele cu vârsta de peste 80 de ani. O statistică a Organizației Mondiale a Sănătății, funcție de maladii pre-existente arată că rata de mortalitate este la 13,2 % pentru afecțiuni cardiovasculare, 9,2 diabet, 8,4 hipertensiune, 8 afecțiuni pulmonare cornice, 7,6 % cancer și doar 0,9 % fără maladie pre-existentă.

Datele din Italia, atestă că peste 99 % dintre decedați aveau afecțiuni medicale anterioare grave în marja celor de mai sus, ceea ce poate însemna și că oparte dintre ei s-ar fi găsit oricum între cei 40. 693 de inși care mor lunar, reducând practic rata de mortalitate. Despre multiplele cauze certe și bănuite ale situației din Italia am scris deja în analiza: DE CE ITALIA?

Și atenție, peste tot se lucrează cu rata de mortalitate la total cazuri cunoscute, nu la estimarea numărului real, de zeci și sute de ori mai mare.

Alte întrebări pe deplin justificate

Pe fondul acestei furtuni mondiale perfecte, răspunsul a fost carantina, un discutabil răspuns „universal”, care nu acordă prioritate principalelor populații expuse riscului și induce uriașe probleme economice și deci sociale pentru viitor, inclusiv decese din cauza căderii sistemelor de sănătate naționale. Iată câteva întrebări:

De ce timp de 2-3 luni de la anunțul oficial din China nu s-a făcut nimic? Nu s-au asigurat măști, ventilatoare și tot ceea ce era necesar?

De ce nu au fost tratate în același regim gripele sezoniere, care omoară an de an sute de mii de oameni? Nu era încă momentul?

Dacă există deja toată informația și experiența adunată cu gripele sezoniere, aviară, porcină etc., de ce, la 100 de ani de la gripa spaniolă, nu s-a pus la punct un sistem de prevenire și tratare eficient, nu s-a întreprins nimic an de an pentru ca epidemiile să nu mai ia autoritățile pe nepregătite? Că epidemiile vin, cel puțin gripa, este sigur. Ce i-a oprit să aibă tot ceea ce este necesar la nivel de întreaga populație pentru un caz de epidemie?

De ce nu sunt pregătite planuri de măsuri și sisteme de operaționalizare a acestora funcție de categoria de populație afectată preponderent cel mai frecvent?

În acest sens iată deja o acțiune a medicilor din Franța împotriva guvernului pentru minciună, ascundere de informații și lipsa măsurilor necesare.

„Peste 600 de medici din Franța reuniți în asociația C19 au inițiat o acțiune judiciară contra premierului Édouard Philippe și a fostului ministru al Sănătății Agnès Buzyn, pe care îi acuză de „minciună de stat” în gestionarea crizei epidemiei de coronavirus.
Medicii îi acuză pe Édouard Philippe și Agnès Buzyn că nu au luat măsurile necesare pentru a opri epidemia înainte de răspândirea acesteia în Franța, deși cunoșteau riscurile.
Scandalul lipsei măștilor de protecție a fost primul factor de nemulțumire. „Guvernul a transmis la sfârșitul lunii februarie că măștile vor veni, iar lumea a crezut. La începutul lunii martie, când au înțeles că nu vor fi măști, au început să spună că nu va fi nevoie. Este realitatea unei neputințe și a unei minciuni, adevărul este că nu aveau stocuri”, argumentează Fabrice Di Vizio, avocatul asociației de medici.
În plus, asociația medicilor denunță lipsa de acțiune a fostului ministru al Sănătății Agnès Buzyn. „Practic, ea a explicat că știa totul, dar nu a făcut nimic”, a subliniat avocatul Fabrice Di Vizio.

Toate drumurile duc în SUA

Surse diferite, cercetări și investigații epidemiologice  minuțioase și aprofundate indică ca zonă de origine a pandemiei SUA.

E deja cert că o parte dintre cei între 22.000 și 55.000 de morți de gripă anul acesta în SUA, începând din toamna anului trecut, să fi fost de fapt afectați de Covid-19, lucru confirmat recent de însuși directorul CDC Robert Redfield. Acesta a recunoscut pe 11 martie, la audierea sa din Comisia de Supraveghere a Camerei, că unii americani, care aparent au murit din cauza gripei, au fost testați pozitiv pentru noul #coronavirus în diagnosticarea postumă.

În spijinul acestei teze vine și faptul că dintre cele 5 tulpini diferite depistate până în 27 februarie, în diverse regiuni ale globului era prezentă una sau alta dintre ele, în timp ce doar în SUA erau prezente toate cele 5. De exemplu, tulpina din Taiwan se mai găsea în Australia și SUA, și cum australieni nu fuseseră în perioada premergătoare izbucnirii epidemiei în Taiwan, concluzia logică indica ca sursă vizitatorii din SUA sau taiwanezii întorși din SUA.

O singură tulpină a fost depistată și în cea mai mare parte a Chinei, în Coreea de Sud, Tailanda, Vietnam, Singapore, Marea Britanie, Belgia și Germania.  Cercetările ulterioare acestei date au relevat că și în Iran e o tulpină diferită de cea din China, dar la fel de agresivă, acest ultim detaliu fiind deosebit de interesant pentru discuția dacă pandemia a fost întâmplătoare sau fabricată.

Data pornirii epidemiei poate fi stabilită chiar în septembrie 2019 când niște japonezi, care nu fuseseră în China niciodată, se întorseseră din Hawaii bolnavi, iar introducerea ei în China este posibil să fi avut loc cu ocazia Jocurilor Militare Internaționale Wuhan ținute aici în octombrie, și la care au participat circa 300 de militari americani, transmiterea de la om la om începând spre sfârșitul lui noiembrie.

Tot în SUA, începând din august, au fost înregistrate peste 200 de decese ca fiind cauzate de "fibroză pulmonară” cu simptome similare cu ale coronavirusului (dificultăți de respirație, dureri în piept, vomă și oboseală). Mai multe detalii despre situația din SUA aici și aici.

Ieri au apărut informații despre simptome pulmonare ciudate evidențiate la pacienți din Italia în noiembrie 2019, de asemenea asemănătoare cu cele ale coronavirusului. Aceste date și multe altele sunt desigur cunoscute de serviciile de informații. inclusiv cele americane. Dar public este continuată narațiunea exportului maladiei din China. Ba chiar, există initiativa deschiderii unui proces de daune împotriva Chinei. Deși, până la primul caz american recunoscut oficial trecuseră 2 luni în raport cu China și onoratele autorități americane nu luaseră nicio măsură.

Duhoarea unei politici putrefiante se simte peste tot; e prezentă în fiecare detaliu al comunicărilor oficiale și al știrilor din media nomenclaturistă.  Dar oare asistăm doar la folosirea acestei ocazii pentru a lovi în adversari și a pune șaua tiraniei pe spatele popoarelor, sau această pandemie este provocată intenționat?
La această întrebare și la altele vom încerca să răspundem în episodul următor în care vom analiza și la ce le folosește pandemia și ce efecte cataclismice are ea cu adevărat.

Să fim liberi

Frica – teroarea născută în noi – este arma lor predilectă și uitați-vă nu mai departe de ultimii 20 de ani. Uitați-vă cum, în numele apărării, liniștei, securității noastre au apărut lupta împotriva terorismului, migrația fără limite, epidemiile de gripă aviară, gripă porcină, ebola, SARS, MERS, covid-19. Mai nou, isteria salvării planetei. Și de fiecare data ne-am trezit cu mai puțină liniște, cu mai puțină securitate, cu mai puțină libertate.  După cum o spune și Ron Paul:

Guvernele iubesc crizele deoarece, atunci când oamenii se tem, ei sunt mai dispuși să renunțe la libertăți în schimbul promisiunii că guvernul va avea grijă de ei. După 9/11, de exemplu, americanii au acceptat distrugerea aproape totală a libertăților lor civile pentru promisiunile goale de conținut ale PATRIOT Act privind securitatea.
Oamenii ar trebui să se întrebe dacă nu cumva această „pandemie” coronavirus ar putea fi o mare farsă, cu pericolul real al bolii exagerat masiv de către cei care încearcă să profite – financiar și/sau politic – de panica care rezultă.

Aceasta nu înseamnă că boala este inofensivă. Fără îndoială, oamenii vor muri din cauza coronavirusului. Persoanele din categoriile vulnerabile ar trebui să ia măsuri de precauție pentru a limita riscul de expunere. Dar am mai văzut acest film. Guvernul mediatizează exagerat o amenințare ca scuză pentru a ne lua mai multe libertăți. Iar atunci când „amenințarea” se încheie, nu ne mai dau înapoi acele libertăți.

Ascultați-l cu atenție, e un fost congresmen și candidat la președinția SUA. Dacă pe mine nu mă credeți, căci ce pot știi eu de aici despre ce fac marii sforari ai lumii, pe el ar trebui să-l credeți.

Frica creează o mentalitate de sclav. Înfrângerea ei una de om liber. Deci:

SĂ FIM LIBERI!
 
Va urma.