O mamă fără posibilități financiare cere o mână de ajutor pentru a-și crește pruncul abia născut
Românii cu inimă creștină sunt rugați să ajute financiar o mamă care a născut de curând un copil de care se vede nevoită să se despartă fiindcă nu îi poate asigura cele necesare.
Apelul de a o ajuta să păstreze copilul și să își poată plăti chiria a fost transmis de Ioana Picoș-Făgădaru și preluat de portalul Știri pentru Viață. ActiveNews se alătură acestei mame luptătoare care a ales să își aducă pe lume copilul în ciuda crizei personale pe care o traversează. Iată care este povestea ei:
"Ieri am primit un telefon, am aflat că S. abia a născut, dar nu poate păstra copilul alături, din motive financiare. Singura soluție pe care o vedea era să îl abandoneze în spital, acesta a fost gândul care a însoțit-o de-a lungul sarcinii.
Am mers și am stat de vorbă, era agitată, transpira când spunea că nu are cum să se descurce și îi e greu, fiind singură. Cu lacrimi în ochi mi-a spus că nu vrea să se despartă de el, bebelușul simte și când iese câteva clipe din salon.
Îi este teamă că nu va putea să lucreze și să aibă grijă de copil. Deși a născut de câteva zile, insistă că trebuie să se reîntoarcă la muncă săptămâna aceasta pentru a putea plăti chiria. Nu va beneficia de indemnizație de creștere a copilului deoarece nu a lucrat cu contract de muncă.
Dacă vrei să susții acest caz, contactează-ne la numărul de telefon 0748.885.055. Orice ajutor este binevenit, de la lucruri de strictă necesitate pentru mamă și copil până la ajutor finaciar pentru plata chiriei.
Donează aici: Centrul de consiliere Sfânta Alexandra Împărăteasa cu mențiunea Pentru S.
Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei
Cod fiscal: 36913780
RO79RNCB0082153361040001 LEI
RO52RNCB0082153361040002 EURO
RO25RNCB0082153361040003 USD
Conturi deschise la BCR Unirii
Vă mulțumim!"
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Social
Persoane: Alexandra Nadane Ioana Picoș-Făgădaru
Locații: București
Subiecte: femei aflate în criză de sarcină
Organizații: Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa”
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)