O nouă sfântă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române
Sfântul Sinod reunit joi în ședință de lucru sub președinția Patriarhului Daniel a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a Sfintei Matrona de la Moscova, cu zi de prăznuire în data de 2 mai, informează Basilica.ro.
Sfânta Matrona s-a născut în 1881 într-o familie de oameni simpli din satul satul Sebino, guberia Tula.
Deși a venit pe lume fără darul vederii și a pierdut folosirea picioarelor de la varsta de 17 ani, datorită vieții sale ascetice și rugăciunii necontenite, Dumnezeu a învrednicit-o de darurile vederii înainte și al facerii de minuni.
Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o pe când avea numai 14 ani, „al optulea stâlp al Rusiei”. Prin această expresie a profețit că ea va rămâne unul dintre puținii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuția ateistă bolșevică.
Sfânta Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999.
Aflat în Moscova în luna decembrie a anului trecut, la festivitățile prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă, Părintele Patriarh Daniel a slujit la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova unde se află moaștele sfintei Matrona.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)