O nouă speranță pentru familia Bodnariu. Mai multe dosare vor fi reevaluate de angajații protecției copilului din Norvegia
Drama familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost răpiți de autoritățile norvegiene, a provocat un val de emoție, indignare și proteste ample în Norvegia, în România, în Statele Unite ale Americii și în multe alte locuri din lume. În multe orașe au avut loc manifestații de amploare în sprijinul românilor.
Ministrul care are în subordine serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, în grija căruia încă se află patru dintre copiii familiei Bodnariu, face un pas înapoi, anunță Antena 1.
Politicianul a declarat că va reanaliza mai multe dosare instrumentate de Barnevernet.
"Luam criticile vis-a-vis de Protecția Copilului foarte în serios și am dat Comisiei de Sănătate misiunea să reevalueze o serie de dosare", a spus Solveig Horne, ministrul norvegian pentru copii.
În prezent șapte familii de români se luptă pentru a-și recupera copiii de la autoritățile norvgiene.
Barnevernet a luat în custodie cei cinci copii ai familiei Marius și Ruth Bodnariu. Cel mai mic dintre aceștia a fost redat familiei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Premierul Australiei, cu nervii la pământ, după ce a cerut interzicerea MEME-lor și a devenit ținta glumelor pe X
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Marius Bodnariu
Locații: Norvegia
Organizații: Barnevernet
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)