Părintele Iustin de la Oașa: Cine nu merge la vot, este un laș! Neprezența la vot este păcat strigător la cer. După aceea vei da socoteală pentru toate care vor urma, că or să urmeze foarte multe
Părintele Iustin Miron, duhovnicul Mănăstirii Oașa din județul Alba, a îndemnat românii să meargă la Referendum, pentru că altfel, consecințele vor fi unele „la care nici nu ați visat vreodată”.
Monahul a spus că aceasta nu este o luptă împotriva cuiva, ci una pentru apărarea familiei și a normalității. Părintele a mai spus că acela care nu merge la vot „este un laș” și că Dumnezeu s-a pronunțat „ o dată în istorie pe subiectul homosexualitate. La Sodoma și Gomora era homosexualitate. Și ce s-a întâmplat? I-a șters de pe suprafața pământului”.
Iată transcrierea integrală a predicii sale, conform siteului „Cuvântul Ortodox”:
„Iubiți credincioși, este o chestiune de interes național. Nu e vorba de a vota politic. Ce vrem, de fapt, ce se vrea – s-au făcut demersuri multe până să se ajungă la referendumul ăsta, și a fost drumul greu și lung, și și-au asumat mulți dintre noi treaba asta – să se schimbe un articol din Constituție, referitor la căsătorie, acolo unde se scrie că căsătoria e între doi soți. Nu se specifică că e bărbat sau femeie, ci doi "soți”, care pot fi orice: bărbați cu bărbați, femei cu femei și așa mai departe. Și să se spună foarte clar că e vorba de un soț și o soție, adică căsătoria se face între un bărbat și o femeie. Și trebuie să votăm pentru treaba asta – ca să vedeți în ce hal suntem! Trebuie să votezi, trebuie să te chinui, să te zbați la infinit, ca să se recunoască realitatea, ca să se recunoască normalitatea. Și acuma, ca să fim normali, păi trebuie să investim, tată, și să ne zbatem ca să ajungem la normalitate. Păi, atunci, unde suntem, de trebuie să traversezi atâta spre normal? Păi clar că suntem anormali.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Social
Locații: Oașa
Subiecte: Legea Referendumului Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)