Patriarhul României: Regele Mihai rămâne un simbol al suferinței și al speranței poporului român
Regele Mihai rămâne permanent un simbol al suferinței și al speranței poporului român, a afirmat sâmbătă patriarhul Daniel, la slujba de înmormântare a fostului suveran, oficiată în Catedrala Patriarhală, împreună cu opt mitropoliți.
„În aceste momente de întristare, dar și de respect, de ultim omagiu aduse Regelui Mihai I al României, ne rugăm lui Dumnezeu să așeze sufletul lui în lumina, pacea și iubirea Prea Sfintei Treimi, să întărească sufletește, să consoleze îndoliata Familie Regală a României și să binecuvânteze pe toți cei ce în aceste zile de doliu arată respect și cinstire memoriei Regelui Mihai, care rămâne permanent un simbol al suferinței și al speranței poporului român. Veșnica lui pomenire din neam în neam! Amin!”, a spus patriarhul.
Întâistătătorul BOR a amintit că Regele Mihai a fost prezent în Catedrala Patriarhală de foarte multe ori la „vârstele copilăriei, adolescenței și maturității”.
„Regele Mihai a venit de multe ori în această biserică ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, construită de Principele domnitor al Țării Românești Constantin Șerban Basarab între anii 1656 - 1658, devenită apoi Catedrală Mitropolitană în 1668, iar mai târziu Catedrală Patriarhală în 1925. În această Catedrală, Majestatea Sa a primit binecuvântarea ca rege minor în vârstă de 6 ani de la Mitropolitul Primat Miron Cristea al României, iar în anul 1940 a fost uns Rege al României de către patriarhul Nicodim”, a spus patriarhul.
Potrivit acestuia, „după căderea regimului comunist, în anii 1997, 2000, 2001 și 2006”, Regele Mihai a fost primit la Patriarhie „cu mult respect și admirație de către cler și popor”.
Patriarhul a subliniat că Regele Mihai a fost toată viața sa un om profund credincios.
„Regele Mihai al României a fost toată viața sa un om profund credincios. Credința sa nu era una formală, ci una existențială și practică. Regele l-a simțit pe Dumnezeu prezent și lucrător în viața sa mai ales în momentele grele ale vieții sale. Credința în Dumnezeu era pentru el lumină și ajutor pentru viață. (...) Credința și rugăciunea Regelui Mihai l-au ajutat mult să fie statornic în iubirea față de popor și de patrie, să respingă atât dictatura nazistă, cât și dictatura comunistă, să rabde exilul impus lui de regimul comunist, să fie mereu curajos și demn, harnic și modest, răbdător și iertător, virtuți pentru care a fost prețuit atât de Casele Regale ale Europei, cât și de oameni simpli”, a mai spus patriarhul Daniel.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Patriarhul Daniel Regele Mihai
Locații: București
Subiecte: Regele Mihai a murit
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)