Pensionarii cu pensii mai mici de 900 de lei ar putea primi medicamente gratuit
De la 1 iulie, pensionarii cu venituri din pensie mai mici sau egale cu 900 de lei pe lună vor avea dreptul la medicamente din sublista B, compensate cu 90%, potrivit unui proiect de Guvern.
În prezent, doar pensionarii cu venituri din pensie de cel mult 700 de lei beneficiază de acest drept, cu condiția să nu aibă venituri din alte surse.
Astfel, potrivit proiectului legislativ, de la 1 iulie pensionarii cu venituri din pensie mai mici sau egale cu 900 de lei pe lună vor beneficia de medicamente din sublista B, compensate cu 90% din prețul de referință, indiferent dacă realizează venituri și din alte surse, arată un proiect de Hotărâre de Guvern.
Implicit, de la aceeași dată, pensionarii cu venituri din pensie mai mici sau egale cu 900 de lei nu vor da medicului de familie declarații pe proprie răspundere în care își asumă faptul că nu realizează venituri din alte surse, notează bzi.ro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Legea Pensiilor Medicamente compensate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)