Peste 25.000 de oameni au participat la procesiunea Calea Sfinților de la Iași: moaștele Sfintei Parascheva au fost purtate pe umeri
Procesiune impresionantă joi noaptea pe străzile din centrul Iașului, unde peste 25.000 de oameni au participat la Calea Sfinților, eveniment în care raclele cu moaștele Sfintei Parascheva și cu moaștele Sfintei Mucenite Tecla și Întocmai cu Apostolii au fost purtate pe umeri.
Peste 100 de măicuțe, 70 de preoți în veșminte de slujbă, tineri în costume populare și militari ai Batalionului 151 Infanterie din Iași au încadrat cele două racle cu moaște au fost purtate pe umeri în timpul procesiunii la care au participat peste 25.000 de oameni
„Această procesiune vine să ne aducă aminte nouă oamenilor că am ieșit de la Dumnezeu și ne întoarcem la Dumnezeu, pentru că noi plecăm dintr-un punct și ne întoarcem în același punct, după un traseu pe care îl parcurgem - iată - prin lume, prin oraș. La asta face referire faptul că mergem împreună cu sfinții dintr-un punct și ne întoarcem în același punct”, a explicat părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Cei mai mulți dintre cei 25. 000 de participanți au fost ieșeni, pentru ei procesiunea fiind cel mai așteptat moment din tot pelerinajul. Se spune că procesiunea este momentul în care este rândul ieșenilor să se închine la Cuvioasa Parascheva.
„Am ieșit să o vedem, să ne rugăm la ea, suntem ieșeni, venim an de an”, a spus una dintre participante.
„Eu am trăit ceva unic, este pentru prima dată în viața mea când particip la așa ceva, sunt niște trăiri unice. M-a impresionat totul”, a explicat o altă participantă.
Procesiunea a fost deschisă de către Fanfara Garnizoanei Iași, care, în ultimii ani participă la Calea Sfinților și cântă muzică militară pe tot parcursul. Și Lupii Negri, militarii Batalionului 151 Infanterie din Iași au fost în permanență alături de racle, purtând în mâini făclii aprinse.
„Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această procesiune Sfântă închinată Cuvioasei Parascheva și Sfintei Tecla. Vin spre bucuria ieșenilor, a celor din Moldova și a celor veniți din ale zone ale țării să se reculeagă pentru o clipă în fața raclei cu sfintele lor moaște cerând lui Dumnezeu pace în inima lor, pace în țară, pace în lume”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la sfârșitul procesiunii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual - AVC! În cinci zile urma să împlinească 47 de ani
Atacul cu cuțitul de la Sydney: Episcopul Mar Mari Emmanuel a scăpat cu viață ca prin minune - Atacatorul și-a tăiat singur degetele
Timp de 15 ani, copii din Marea Britanie au fost folosiți drept ”cobai” în studii clinice care foloseau sânge infectat cu hepatita C și HIV. Anchetă BBC
Pavel Durov, fondatorul Telegram, interviu incendiar cu Tucker Carlson: ”Au trimis agenți FBI la mine acasă”. Tucker și-a deschis cont pe Telegram
EDITORIAL ZIUA.MD | Am fost scris etnic „moldovean” la recensământ, fără ca măcar să fiu întrebat! Așa că totu-i clar…
Guvernul României a „negociat” cu Qatarul cedarea a 51% din acționariatul companiei de stat Tarom și ia în calcul măsuri similare și pentru portul Constanța
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: ÎPS Teofan
Locații: Iaşi
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)