ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primii oameni care au cucerit vârful Saldim din Himalaya sunt doi alpiniști români. Vlad Căpușan și Zsolt Torok s-au întors acasă din expediția care a durat trei săptămâni și au anunțat că au făcut demersuri la guvernul nepalez pentru rebotezarea vârfului pe care l-au cucerit.

6.374 de metri. Aceasta este înălțimea vârfului Saldim din Himalaya cucerit în premieră de arădeanul Zsolt Torok și de clujeanul Vlad Căpușan.

„Pentru noi a fost un vis mai vechi de a ajunge pe acest vârf pe care nu a mai ajuns nici un om și ne-am dorit foarte mult să punem tricolorul acolo sus și să fie România prima țară care ajunge pe acel vârf. Noi am luptat o lună de zile pentru cinci minute de vârf, pentru că nu am putut sta mai mult din cauza vântului.”, spune Vlad Căpușan.

„E un stres acolo sus. Te gândești că ai reușit, ești valabil, dar practic în alpinism vârful înseamnă jumătatea drumului.”, adaugă Zsolt Torok.

Pe jumătate din drumul pe care l-au parcus, cei doi alpiniști au suportat gerul de minus 30 de grade Celsius. Și nu a fost singura problemă cu care s-au luptat.

Vlad Căpușan: „Am întâlnit un vârf chiar sălbatic, un vârf pe care au mai încercat și alții să ajungă și nu au reușit și a fost o aventură. Începând de la hărțile greșite, de la zona foarte sălbatică, până la ascensiunea efectivă.”

Traseul parcurs de cei doi a fost numit Flacăra Românească. Un alt nume vor să dea acum și vârfului pe care l-au cucerit, potrivit digi24.ro. Un proiect despre care nu dezvăluie mai mult până când nu vor primi un răspuns de la oficialii din Nepal.

Vlad și Zsolt se gândesc deja la următoarea ascensiune. Tot în Himalaya, dar de data aceasta vor să urce la peste 7.000 de metri.