ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Profesorul Universitar Doctor Daniel David, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, este șocat: în urma studiilor sale a descoperit că românii sunt foarte diferiți de occidentali. Au o altă cultură! 

„Problema noastră fundamentală este asta: Spațiul vestic are cele două valori fundamentale: individ autonom /și descentralizarea puterii, pe când la noi avem de-a face cu tipul de individ colectivist și o concentrare a puterii.


Cele două valori nu sunt doar diferite, ci ele sunt în opoziție! Și avem o problemă majoră atunci când instituțiile vestice – sociale, economice sau în educație – pe care trebuie să le importăm prin diverse directive europene, se bazează pe fondul cultural vestic. Noi suntem forțați să importăm instituții pe un fond cultural în opoziție. Și de multe ori aceste instituții fie nu prind, fie devin forme fără fond. Adică goale de conținut sau le adaptăm într-o măsură în care le schimbăm esența”,scrie David într-un articol publicat pe siteul România Curată.

Bună dimineața domnule profesor! 

Stau să mă întreb în ce hal am ajuns, dacă unui profesor universitar îi trebuie atât de mult studiu ca să priceapă ceea ce este evident și ceea ce de fapt, gânditori precum Eminescu, Vulcănescu, Caragiale sau Nae Ionescu spun de zeci și sute de ani: românii nu sunt occidentali și formele acestea ale statului nu i se potrivesc societății române. 
 
Chiar șeful domnului David, Academicianul Ioan-Aurel Pop, a spus-o în repetate rânduri: suntem o punte între Orient și Occident, suntem la mijloc între Est și Vest. Era nevoie să dea un „search” și dl. David găsea imediat răspunsul.  Bizanț după Bizanț!

Da, domne, valorile noastre sunt în opoziție cu cele occidentale: păi cum să nu fie românul reticent la străin? Istoria ne arată clar: străinul cu victoriile și gloria, noi cu victimele și rănile. Occidentalii cu cruciadele, noi cu pagubele făcute de ei. Ei cu alianțe cu sovieticii și revolutia franceză, noi cu gulagurile și colectiva. Ei vin și le dăm totul pe tavă, noi rămânem cu fiarele vechi și MCV-ul. „Centrul lumii” ni-l propune pe Florin Bădiță ca model, 90% dintre români n-ar avea încredere în el nici să le păzească găinile-n coteț.
 
E chiar atât de greu?
 
Dar în loc să mirăm atât și să cheltuim energie și timp pentru a dovedi evidența, n-ar fi fost mai bine și mai eficient să încercăm să folosim modelul propriu și să-l adaptăm nevoilor actuale în loc să copiem la infinit forme fără fond? Sigur că ar fi fost, dar așa cum spunea un preopinent al meu de pe facebook, România a fost creată ca să fie avanpostul Occidentului aici. Chiar cu prețul vieții noastre. Un preț pe care nu încetăm să-l plătim în fiecare zi.
 
Domnul David susține că jumătate din generația 35-50 de ani este conservatoare, iar jumătate este occidentalizantă. Eu spun că și asta e o minciună la fel de mare precum e aia cu „România e occidentală”. De ce? E simplu:  jumătatea care protestează, așa cum zice dl David, este la fel de personalistă ca și ca generația veche. 

Dacă nu ar fi așa, atunci nu ar asocia persoana Codruței Koveși cu justiția și DNA-ul. Dacă ar susține un principiu - cel al dreptății fără cusur -, atunci ar accepta că o persoană poate greși în urmărirea acestui principiu și că deci nicio persoană nu este deasupra ideii. Dar ei ce fac? Concentrează acest principiu într-o singură persoană. De-aia n-avem bătălii de doctrine în România, de-aia lupta se dă între „penalul de Dragnea” și „Doamna Justiției”. De-aia fiecare critică adusă persoanei este un „atac la adresa Justiției”.

Soluția, deci, domnule David, nu este să facem tot felul de experimente sociale prin care să demonstrăm evidența, pentru ca apoi să denigrăm modelul cultural românesc - care, de bine, de rău, ne-a ținut aici, ci să încercăm să-l înțelegem și să-l îndreptăm, cu vorba bună, acolo unde se poate. Căci vorba lui Nae Ionescu:
 
„Nu ne-am gândit un singur moment că a nu fi occidental e o rușine. Pentru că – am dovedit-o doară! – nu există pentru un popor civilizații sau culturi superioare sau inferioare, ci numai o singură formă de cultură; aceea de care el e capabil, în virtutea componentelor lui istorice. A pune însă, peste aceste imperative ale realității, în cumpăna valorificării, formula structurală a apusului și a răsăritului, și a decide fără nici un fel de discuție prealabilă în favoarea celei dintâi, iată ce nu poate face decât cineva care nu numai că ignorează primele elemente ale culturii și civilizației răsăritene, dar e străin și de dureroasa îndoială în care se frământă de un sfert de veac metafizica europeană”.