Proiect PNL: Caii și câinii de la Poliție, Jandarmerie și Armată să primească pensie
Câinii și caii de la Poliție, Jandarmerie și Armată ar putea primi pensie la ieșirea din activitate. Prevedrea apare într-o lege depusă la Parlament de senatorul PNL Florin Cîțu.
Conform legislației în vigoare, perioada de serviciu a acestor animale este de 8 – 10 ani, iar la momentul pensionării sunt eutanasiate sau ajung la adăposturi publice dacă nu sunt adoptate.
„Ținând cont de activitatea extenuantă pe care o desfășoară animalele de serviciu aflate în slujba statului român, este în primul rând o datorie civică de a le asigura dreptul la viață și condițiile necesare de adăpost și hrană după împlinirea vârstei de pensionare”, explică Florin Cîțu.
Potrivit proiectului, fiecare animal ieșit din activitate beneficiază de 300 de lei pe lună pentru îngrijire medicală. Suma poate fi decontată de către persoanele care au adoptat respectivele animale direct de la instituțiile unde acestea au activat.
Senatorul liberal a calculat că anual ies din activitate aproximativ o sută de câini și cai, iar suma necesară pentru îngrijirea lor ar fi sub 80 de mii de euro pe an.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: București
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)