Proiect de lege: Persoanele care refuză două oferte consecutive de muncă nu mai primesc șomaj
Aleșii vor ca șomerii să nu mai primească bani din partea statului, în cazul în care vor refuza două oferte consecutive de muncă. Totodată, românilor care nu vor participa, după o lună de stat acasă, la cursurile organizate de Ministerul Muncii pentru a se reangaja, li se va tăia șomajul, anunță B1 TV.
Statutul românilor care primesc ajutor social sau șomaj ar putea fi periclitat dacă o inițiativă legislativă aflată acum în stadiul de proiect va fi adoptată de parlamentari. Concret, aleșii vor ca aceștia să nu mai primească bani din partea statului, fie șomajul, fie ajutorul social, dacă stau cu mâinile în sân, așteptând lunar poștașul.
Astfel, șomerilor care nu vor participa, după o luna de stat acasă, la cursurile organizate de Ministerul Muncii, prin Agențiile județene de formare profesională, unde li se oferă posibilitatea de a se reangaja, li se va tăia șomajul.
În cazul în care aceștia se duc la cursuri, dar refuză două oferte consecutive de angajare, vor avea aceeași soartă precum cei care nu merg deloc.
"Dacă aceștia se complac în acea stare de șomaj și nu merg la cursuri, atunci nu mai merită acei bani. Cei care merg doar pentru a fi prezenți, ca să nu se spună că nu vor să muncească, dar refuză două oferte consecutive de muncă vor fi și ei scoși de la șomaj", , a declarat deputatul PMP Petru Movilă, potrivit bzi.ro. Politicianul a anunțat că va depune în septembrie legea în Parlament.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Vloggerul Selly a fost invitat să vorbească la summit-ul NATO, organizat la Miami
O femeie din Mureș, mamă a trei copii, s-a trezit cu un diagnostic crunt după un banal consult medical: Cancer la colon, plămâni și metastaze la ficat
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Șomaj în România
Organizații: Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)