ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Raed Arafat, în zilele negre ce au urmat după incendiul din strada Tăbăcari, a declarat în mai multe intervenţii publice faptul că pompierii nu ştiau de existenţa clubului Colectiv, atunci când a fost întrebat cum a fost posibil să funcţioneze clubul groazei timp de doi ani fără nici un aviz PSI.

În 2014, la sfârşitul lunii noiembrie, un incendiu a izbucnit într-o încăpere din clădirea fostei fabrici Pionierul, unde se afla şi celebrul club Colectiv. Prim-adjunctul şefului ISU pe ţară, colonelul Daniel Marian Dragne a declarat în exclusivitate pentru EVZ că s-a făcut o inspecţie pe platforma Pionierul, dar rapoartele oficiale au consemnat că nu exista acolo niciun "agent economic".

Conform celor declarate la acea vreme de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, incendiul din noiembrie 2014 nu a provocat victime. ISU a intervenit la acel moment cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi unul SMURD. Ulterior, a fost demarată şi o anchetă pentru stabilirea cauzelor ce au generat focul.

Situaţia este foarte ciudată, pentru că raportul misiunii de la Fabrica Pionierul trebuia analizat în Serviciul de Analiză şi Coordonare Misiuni din cadrul ISU, serviciu coordonat direct de unul dintre adjuncţii şefului ISU, în cadrul "Centrului Operaţional" care coordonează şi pompierii care intervin la incendii. De aici informaţia trebuia să ajungă la al doilea adjunct al şefului ISU, care coordonează "Inspecţia de prevenire".

Conform organigramei ISU, Serviciul de prevenire din cadrul inspecţiei are patru birouri în care se află birocraţii care ar fi trebuit imediat să verifice toate spaţiile din fabrica Pionierul, după primul incendiu. Există chiar şi un "Serviciu Analiză şi Politici Preventive" care avea ca sarcină exact declanşarea unor controale preventive după intervenţii la incendii.