Rezist!
Care o fi diferența între "înfieratul cu mânie proletară" instalat de aparatul opresiv bolșevic
cu niște decenii în urmă și mânia cu care și-au înfierat țara înșii ăia mai
puțin proletari în Parlamentul European, cu doar niște zeci de ore înainte ca
la Roma să se dea patalama pentru o Europă divizată în stăpâni și lachei?
Oare era gata pusă în agendă sau a izvorât din nevoia lor proprie
de a demonstra că sunt "devotați trup și suflet luptei pentru…a urca pe cele
mai înalte culmi…victoria finală a…” bla-bla? "Ieniuei”, Mony, o să vă bucurați
că ați fost și voi niște ospătari la masa ălora care decid cine-i șăf și cine
servant?
Apropos, rezoluția
aia de sancționare a României prin tăierea de fonduri pe care o propuneai ți-a
ieșit? Sau a fost năvala cea slugarnică prea aprinsă și nemintoasă, de te-au
atenționat ăia că nu există legislație pentru specificul situației, Mony? Liceanule,
tu ce mai faci? Tot cu bancuri sovietice, tot cu bancuri sovietice? Se mai
schimbă părul, vorba aia, dar năravul…ba!
Gâștele romanilor cică au măcănit de zor ca să salveze
Cetatea. Și ale noastre măcăne. Din păcate, însă, doar aparent ca s-o salveze.
Om vedea ce ne aduc drumurile dinspre Roma. Până una-alta, eu unul sunt hotărât
să rezist la un astfel de "#rezist”. Și la orice altceva ar fi să vie!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Partidul Rezist Rezistența anticomunistă
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)