România, țară de mâna a treia pentru SUA: Ridicarea vizelor pentru români, nu mai devreme de 2017
Ambasadorul SUA în România a transmis un mesaj clar românilor în legătură cu vizele de călătorie peste Ocean.
Românii care doresc să călătorească în SUA să nu se aștepte la ridicarea vizelor mai devreme de 2017, declară Hans Klemm, potrivit căruia există posibilitatea modificării legii în acest sens și după alegerile din SUA.
"Nimic nu se va întâmpla în acest an, sunt sincer cu dumneavoastră. Imigrația este un subiect sensibil, este unul dintre subiectele principale discutate în campania prezidențială în SUA din acest an, nu ne putem aștepta să se întâmple mai repede de 2017... cel mai devreme o posibilă modificare a legii este anul 2017. România îndeplinește toate criteriile și condițiile din actuala lege, cu excepția ratei de refuz, cred că trebuie să așteptăm să vedem dacă se schimbă trendul. (...) E posibil ca în 2017 sau după alegeri să apară schimbări în legislația americană", a spus ambasadorul SUA în România, aflat într-o vizită la Arad, conform Mediafax.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
La Iași "praful saharian" a devenit argilă. Video de la Silviu Gurlui
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual - AVC! În cinci zile urma să împlinească 47 de ani
Imaginile apocaliptice ale zilei - Atena, măturată de praful saharian
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Hans Klemm
Locații: Arad
Subiecte: Vize SUA
Organizații: Ambasada SUA la Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)