SRI a luat pe toată lumea prin surprindere. Mesajul transmis de Dragobete a devenit viral pe net
Dragobetele este o sărbătoare celebrată de români pe 24 februarie, fiind considerată în popor echivalentul sărbătorii Valentine's Day (ziua Sfântului Valentin), sărbătoare a iubirii.
Cu ocazia acestei zile, cei de la SRI au avut un mesaj extrem de interesant pe Facebook, fiind preluat de foarte mulți internauți, stârnind extrem de multe comentarii.
”De Dragobete, fetele își puneau busuioc sub pernă ca să își afle ursitul. Astăzi investigăm mai diversificat”, este mesajul apărut pe pagina oficială de Facebook a SRI.
Se spune că ”Dragobete” este un personaj care a fost preluat de la daci și ulterior transformat într-un protector al tinerilor și un patron al iubirii. Acesta era fiul babei Dochia și era un flăcău chipeș și iubăreț, ce seducea femeile ce îi ieșeau în cale.
De ”Dragobete” nu ai voie să plângi. Tradiția spune că lacrimile ce curg în această zi aduc necazuri și supărări în următoarele luni.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Social
Locații: România
Organizații: Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)