Satu Mare: Miting pentru modificarea Constituției pe tema definirii familiei
Aproximativ 200 de persoane au participat sâmbătă, în centrul municipiului Satu Mare, la un miting de susținere a modificării Constituției, în sensul definirii familiei ca fiind căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
Reprezentantul „Coaliției pentru Familie" la Satu Mare, preotul baptist Mihai Micula, a declarat că toate cultele creștine susțin această modificare a articolului 48 din Constituția României pe tema familiei.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat că în mandatul său de deputat a fost promovat un proiect de modificare a Constituției, dar că această inițiativă s-a împotmolit.
„În anul 2014 am promovat împreună cu niște colegi din Camera Deputaților, un amendament pentru modificarea articolului 48, aliniat 1, din Constituția României, care însă s-a împotmolit la demisia președintelui Comisiei pentru modificarea Constituției, domnului Crin Antonescu, dar sper că acei parlamentari, acei deputați și senatori, indiferent de culoarea lor politică, care vor reprezenta județul Satu Mare, vor urgenta și vor promova această modificare benefică pentru toată societatea românească. Prin faptul că suntem astăzi aici nu înseamnă că nu suntem toleranți, nu înseamnă că nu suntem creștini, dar vedeți și dvs ce se întâmplă din punct de vedere geopolitic, vin unii peste noi, noi trebuie să apărăm valorile creștine și aici, indiferent de etnia noastră, noi băștinașii din Satu Mare, suntem cu toții creștini", a declarat Kereskenyi Gabor.
De asemenea, deputatul Romeo Nicoară a promis că va susține această modificare în Parlament.
„Avem o mare problemă în România, problema demografică. Am fost 22 de milioane de români, maghiari, germani, ucraineni slovaci, acum 25 de ani. Suntem undeva pe la 18 milioane astăzi, probabil prezenți în țară undeva pe la 15-16 milioane. Dacă noi nu păstrăm vitalitatea acestei țări, dacă nu păstrăm imaginea ei, dacă nu păstrăm tradiția ei, ne vom disipa, exact cum se disipează nisipul în apele mării. Această inițiativă cetățenească semnată de 3 milioane de oameni este astăzi la Senat în dezbatere. Probabil va trecere de Senat și va veni la noi în dezbatere, în Camera Deputaților. Ce vom face noi este să susținem această inițiativă. Vom susține acest lucru, eu și alți colegi ai mei, liberali", a spus Romeo Nicoară.
La miting au participat reprezentanții tuturor cultelor creștine din Satu Mare.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Social
Persoane: Crin Antonescu
Locații: Satu Mare
Subiecte: Familia naturală Marșul pentru Familie 2016 Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Camera Deputaţilor Coaliţia pentru Familie şi Constituţie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)