Scutul de la Deveselu a devenit operațional. NATO a activat sistemul defensiv antirachetă: Nu a fost conceput ca să fie un instrument îndreptat împotriva Federației Ruse
Începând de astăzi, scutul antirachetă de la Deveselu devine activ, iar orice rachetă cu rază medie sau lungă de acțiune poate fi interceptată și distrusă în aer, înainte de a putea fi detonată.
Lazăr Comănescu, ministrul de externe, a precizat că scutul nu a fost conceput ca un instrument îndreptat împotriva Federației Ruse.
"Construcția acestei facilități de la Deveselu, foarte clar, nu este îndreptată, nu a fost concepută ca să fie un instrument îndreptat împotriva Federației Ruse. Scut de apărare, dar într-o lume în care constatăm că din perspectiva securitară tot mai preocupanți devin actori non-statali. Insist asupra acestui lucru. Apărarea inclusiv anti-rachetă dobândește altă dimensiune și altă importanță", a declarat Comănescu.
Acest scut este o componentă asistemului de apărare antirachetă al întregii Europe gândit de forțele aliate din NATO. Implicarea României în acest proiect militar presupune găzduirea de interceptori tereștri, adică de rachete de interceptare SM-3 tip Block 1B. Astfel, rachetele care vor fi detectate pe radarele din bazele NATO sau de pe navele de război, vor fi distruse imediat de rachetele de interceptare.
Sistemul a fost aspru criticat de-a lungul timpului de Rusia care l-a catalogat drept o amenințare la adresa propriei securități.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Vloggerul Selly a fost invitat să vorbească la summit-ul NATO, organizat la Miami
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Baza NATO România Scutul antirachetă România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)