Sindicatul Militarilor organizează un miting "ULTIMATIV" duminică în Piața Victoriei: Printre altele, militarii cer salvarea ultimelor mari unități economice de stat
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate organizează duminică un miting în care are mai multe revendicări, după cum urmează:
I. Pentru militari si politisti:
Abrogarea Art. 40 din OUG nr. 57/2015, ca neconstitutional si aplicarea imediata, prin Ordinul comun, a Legii nr. 223/2015;
Abrogarea Art. 6 din Proiectul de Norme pentru aplicarea Art. 121 din Legea nr. 223/2015;
Incetarea discriminarii creatorilor militari, prin interpretarea abuziva si neconstitutionala a Legii nr. 8/2006.
II. Pentru eroii Revolutiei, civili si militari:
Abrogarea insultatoarei OUG nr. 95/2014, falsificatoare de Istorie si repunerea imediata in drepturi a beneficiarilor, civili si militari, ai Legii nr. 341/2004.
III. Pentru pensionarii civili:
Initierea imediata, de catre Ministerul Muncii, in cooperare cu Federatia Unirea a Pensionarilor din Romania, a unei noi legi a pensiilor, pornind de la Legea nr. 19/2000, fraudulos abrogata, cu respectarea procentului de 45% din salariul mediu brut la calculul punctului de pensie, respectarea Deciziei ICCJ nr. 19 in Dosarul nr. 18/17 oct. 2011, privind recalcularea pensiilor civile, si departajarea clara, din punct de vedere juridic, a pensiilor de ajutoarele sociale, indemnizatii si rente;
Acordarea prin HG, de Pasti, a celei de-a 13-a pensii, promisa pentru Craciunul 2015, pensionarilor saraci.
IV.Pentru salaratii statului, civili si militari:
Aprobarea in urgenta (aviz favorabil) a Proiectului Legii unitare de salarizare, inaintat Parlamentului de Guvernul Ponta;
Acordarea tot de Pasti, a salariului minim pe economie, de 1250 lei, promis prin HG;
Sistarea actiunilor de preluare frauduloasa a spitalelor CFR;
Sistarea imediata a disponibilizarilor si intreprinderea masurilor de salvare a SIDEX Galati, Santierului Naval Galati, Complexului Energetic Oltenia, Ford-Craiova si CUG Iasi (S.C. Fortus S.A.);
Acceptarea proiectului CNSC de reluare a activitatii de catre Fabrica de Apa Grea dela Drobeta-Turnu Severin.
Dacă cererile nu le vor fi respectate, militarii vor cere demisia Guvernului Dacian Cioloș.
Astfel, circulația va fi închisă între orele 11:00 și 18:00, în zona Piața Victoriei. Mitingul va avea loc în perimetrul cuprins între Bulevardul Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei și Bulevardul Iancu de Hunedoara.
În timpul mitingului, traficul va fi restricționat pe mai multe străzi din zona Piața Victoriei. Astfel, de la ora 08:30 va fi închis traficul rutier pe Șoseaua Kiseleff, între strada Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, iar, în caz de necesitate, de la Arcul de Triumf, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Dacian Cioloș
Locații: București
Subiecte: Proteste București
Organizații: Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)