Softul ANTIFRAUDĂ va fi folosit în premieră la alegerile locale de duminică
Cărțile de identitate ale tuturor cetățenilor care trec pragul secției de votare vor fi scanate și introduse într-o bază de date electronică, informează Gândul. Autoritățile vor să evite astfel orice tentativă de fraudă.
Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal va funcționa pentru prima oară în această duminică. În fiecare secție de votare va exista un operator dotat cu o tabletă specială care înregistrează și transmite la centru datele tuturor votanților, precizează sursa citată. Aplicația poate să vadă dacă vă aflați la secția de votare la care ați fost arondați, dacă aveți 18 ani și dacă ați votat și la o altă secție.
Sistemul electronic va fi conectat și la centrul de comandă al Ministerului de Interne, astfel că orice tentativă de vot multiplu va ajunge direct în atenția poliției.
„Dacă voi încerca să mă prezint la o altă secție de votare ulterior, mă voi afla în fața unei tentative de vot ilegal și voi risca închisoarea. În momentul în care sunt semnalate electronic, echipajele mobile ale poliției se vor afla deja în drum spre secția de votare, e o chestiune de minute. Din informațiile pe care le am eu, Poliția Română are în teren în ziua alegerilor 5.000 de echipaje mobile”, a spus Marian Muhuleț, vicepreședinte AEP.
Cu ajutorul softului, Biroul Electoral Central va cunoaște în timp real care este prezența la vot și va avea primele estimări despre rezultatul alegerilor duminică, încă de la miezul nopții.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Social
Locații: România
Organizații: Autoritatea Electorală Permanentă Ministerul de Interne
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)