Sorin Ovidiu Vântu a rămas fără celebrele hoteluri din Deltă
Complexurile hoteliere Lebăda și Sulina din Delta Dunării, aparținându-i omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat definitiv, în luna februarie, la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții, și de la care trebuie confiscate și aproximativ 13 milioane de dolari, au fost vândute de Fisc, pentru suma totală de 19,5 milioane lei. Vîntu petrecea mare parte din timp în Deltă, având aici inclusiv întâlniri cu politicieni.
Pentru complexul Lebăda de pe brațul Sulina, în suprafață totală de aproape 4 hectare, prețul de pornire a licitației a fost fixat la 1,6 milioane euro, iar pentru complexul Sulina, de 1,4 hectare, prețul cerut a fost de 946.836 euro.
În februarie acest an, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe Sorin Ovidiu Vîntu la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții, instanța dispunând și confiscarea de la omul de afaceri a aproximativ 13 milioane de dolari. Vîntu este în penitenciar din iulie 2016, când a fost condamnat definitiv la șase ani și două luni de închisoare în dosarul privind devalizarea societății Petromservice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Vloggerul Selly a fost invitat să vorbească la summit-ul NATO, organizat la Miami
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Social
Persoane: Sorin Ovidiu Vântu
Locații: Delta Dunării
Organizații: ANAF
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)