UE ar putea interveni BRUTAL peste suveranitatea națională. Curtea de Justiție va decide asupra căsătoriei între persoane de același sex într-un caz de referință din România
Chiar dacă acum Uniunea Europeană a recunoscut că dreptul familiei este de competența națională a statelor sale membre, lucrurile s-ar putea schimba în curând.
În cazul Coman și alții, Curtea de la Luxemburg trebuie să decidă dacă termenii de soț și membru al familiei în legislația UE privind libera circulație se aplică și pentru parteneri de același sex. Acest caz ar putea duce la impunerea căsătoriei între persoane de același sex în întreaga Uniune Europeană, scrie Cultura Vieții.
Implicarea Curții de Justiție nu e decât cea mai recentă încercare de legalizare a căsătoriei între persoane de același sex în Europa, chiar și în ciuda opoziției multor State Membre – dar și a celor trei milioane de cetățeni români care au semnat recent o petiție în scopul protejării căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Atât românul Adrian Coman, cât și partenerul său, Robert Claibourn Hamilton (cetățean american) sunt activiști în comunitatea LGBT. Coman lucrează pentru Fundația Arcus și finanțează cazuri LGBT în întreaga lume, având un buget de milioane de dolari.
În 2010, cuplul a obținut un „certificat de căsătorie” în Belgia. Când România, conform legislației naționale, a refuzat să recunoască perechea drept cuplu căsătorit, aceștia au dat în judecată guvernul. Cuplul a susținut că dreptul lor de liberă ciculație în Uniunea Europeană le-a fost încălcat. În 2016, Curtea Constituțională a României a adresat Curții Europene de Justiție întrebări preliminare cu privire la interpretarea legii. În prezent, ține de Curtea Europeană să se decidă maniera în care se va răspunde acestor întrebări.
„Obligarea unui stat membru să își modifice legislația națională ca să recunoască relațiile dintre persoane de același sex înseamnă ignorarea intenționată a proceselor naționale democratice. În România, trei milioane de cetățeni au semnat recent inițiativa de consolidare a căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie în Constituția României. Dacă în cele din urmă Curtea de Justiție definește noțiunea de "soți”, riscă să submineze legea în jumătate din statele membre ale UE și să creeze haos legislativ, întrucât sute de legi naționale depind de această definiție”, a explicat Adina Portaru, Avocat ADF International și avocat principal în intervenția ADF International pe lângă Curtea de Justiție.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Social
Persoane: Adina Portaru
Locații: Europa
Subiecte: Legalizarea căsătoriilor homosexuale
Organizații: ADF International Curtea Europeana de Justitie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)