Un fost ofițer MApN îi răspunde senatorului Daniel Barbu: Știți ce se afla în acele cufere metalice care s-au întors din Afganistan? Nu sunt șpăgi care circulă în cercurile dvs, sunt trupuri de militari
Senatorul ALDE, Daniel Barbu, a provocat revolta tuturor cu afirmația că meseria de politician este mai periculoasă decât cea de soldat în Afganistan.
"Domnule Daniel Barbu, dacă nu aveți minimă decența să cereți scuze public familiilor celor răniți sau decedați în teatrele de operații, consider că acest cățel militar care are în gură o grenadă de exercițiu are onoare și demnitate superioară dvs", i-a răspuns un fost ofițer MApN, Paul Valea, pe contul său de Facebook.
''Am participat la 3 misiuni în Afg (Afganistan - n.r.) domnule Daniel Barbu. Știți ce se afla în acele cufere metalice care s-au întors din Afganistan? Nu sunt șpăgi sau comisioane care circulă în cercurile dumneavoastră, sunt trupuri de militari care au plecat în Afg pe o diurna egala cu 40% din diurna unui politician. Ochelarii dumneavoastră ar merita să fie striviți de bocancul plin de praf al unui soldat. (preferabil să-i aveți pe nas)'', a scris fostul ofițer MApN.
Senatorul Daniel Barbu a refuzat să-și ceară scuze și a răspuns prin a critica jurnaliștii pentru că judecă politicienii potrivit știrilor aflate pe surse.
''Am spus că e la fel de riscantă. De ce să-mi pară rău? Nu înțeleg. E o meserie grea și riscantă peste tot în lume. Papa Francisc a spus că știrile pe surse sunt o formă de terorism. Deci gândiți-vă că politicienii, în general, sunt judecați după știri pe surse. Deci este o meserie riscantă'', a declarat acesta pentru mediafax.ro.
Mai mult, Daniel Barbu a continuat, potrivit b1.ro, să-și susțină teza folosind exemplul primarului din Craiova, Lia Olguța Vasilescu.
''Își vedea de treabă ca primar și s-a trezit arestată. Nu vi se pare că e un risc?! Adică nu înțeleg dezbaterea. Eu am spus o banalitate, au mai spus-o și alți politicieni înaintea mea de sute de ori. Chiar nu înțeleg. Nu am spus viața, dar nu s-a citat exact ce am spus. Am spus: sigur că nu-și pune viața în pericol, își pune libertatea, sănătatea. (...) Evident că nu-și pierde cu adevărat viața, am și spus-o. "
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Frisoane la vârful UE. Ordin de cenzură totală pentru platformele online
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Premierul Australiei, cu nervii la pământ, după ce a cerut interzicerea MEME-lor și a devenit ținta glumelor pe X
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Daniel Barbu
Locații: Afganistan România
Organizații: Ministerul Apărării Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)