Charlie Chaplin şi Alfred Hitchcock l-ar putea înlocui pe economistul Adam Smith pe bancnota de 20 de lire sterline
Sute de persoane faimoase au fost propuse de britanici pentru a-i lua locul economistului Adam Smith pe bancnota de 20 de lire sterline.
Printre persoanele nominalizate se numără și designerul Alexander McQueen, regizorul Alfred Hitchcock, sculptorița în ceară Marie Tussaud sau actorul Charlie Chaplin, relatează The Guardian, citat de b1.ro.
Pentru prima dată Banca Angliei a cerut opinia publicului asupra personalităților care ar trebui să apară pe viitoarele bancnote de 20 de lire sterline, adunându-se astfel 436 de candidați eligibili, în urma a peste 19.000 de nominalizări.
Oficialii băncii au declarat că au ajuns la o listă scurtă, cu cinci nume, iar decizia finală va fi anunțată în 2016, alături de portrerul câștigătorului, așa cum va apărea pe bancnotă.
Dintre persoanele nominalizate doar 90 sunt femei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Cursuri de prim ajutor pentru firme, instituții de stat, instituții private și persoane fizice. Dr. Alexandru Radulian: Și copiii pot salva viața cuiva în nevoie!
A înflorit socul! Cum să bei o socată naturală, pe tot parcursul anului, în trei pași simpli
Recomandările noastre
Secțiuni: Utile
Persoane: Alfred Hitchcock Charlie Chaplin
Locații: Marea Britanie
Organizații: Banca Angliei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)