Guvernul a prorogat termenul la care va intra în funcțiune sistemul de urmărire a traseului materialului lemnos
Guvernul a prorogat până la 21 octombrie 2017 termenul de intrare in vigoare a normelor care stabilesc cadrul legal privind sistemul care asigură trasabilitatea materialelor lemnoase rezultate din exploatarea pădurilor României (SUMAL).
„Prorogarea termenului a fost necesară întrucât este nevoie de timp suplimentar pentru recepția tuturor modulelor, elaborarea și aprobarea ordinului privind testarea sistemului (SUMAL) și încheierea de convenții cu administratorii de fond forestier și testarea efectivă a sistemului”, anunță Guvernul.
Termenul inițial pentru intrarea în vigoare a reglementărilor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase a fost 21 aprilie 2017.
Sistemul SUMAL permite transparentizarea circuitului pe care îl parcurge lemnul din momentul marcării până la destinatar. Astfel, ocoalele silvice vor avea posibilitatea să vadă, în timp real, toate transporturile de materiale lemnoase care se fac de pe teritoriul administrat de ele.
De asemenea, operatorii economici care dețin depozite de materiale lemnoase vor putea utiliza toate informațiile introduse în SUMAL pentru raportări interne. Va fi eliminata posibilitatea transporturilor multiple cu același act de proveniență, dar și crearea de stocuri false de lemn în depozite.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Cursuri de prim ajutor pentru firme, instituții de stat, instituții private și persoane fizice. Dr. Alexandru Radulian: Și copiii pot salva viața cuiva în nevoie!
A înflorit socul! Cum să bei o socată naturală, pe tot parcursul anului, în trei pași simpli
Recomandările noastre
Secțiuni: Utile
Persoane: Sorin Grindeanu
Locații: România
Subiecte: Măsuri protejare mediu Protecţia mediului
Organizații: Guvernul României Ministerul Mediului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)