„Cei 4 mușchetari” de la Coaliția pentru Națiune au devenit, pentru început, „7 băieți și-o ștrengăriță”. VIDEO
Coaliția pentru Națiune a celor „4 mușchetari” Iulian Capsali, Răzvan Constantinescu, Dan Chitic și Aurelian Popa s-a prezentat azi în fața națiunii printr-o conferință de presă la București (video integral mai jos). Până acum, ca persoane publice, s-au implicat în proiect și cunoscutul avocat Toni Neacșu, medicinistul Daniel Popescu, fost președinte al Ligii Studenților din România după Marian Munteanu și, surpriză!, actorul Dan Puric, după cum s-a aflat azi. Celor „7 samurai” li s-a alăturat și colaboratoarea noastră benevolă Cristina Isabela Lăpădătoni, cărei îi urăm succes!
CRISTINA ISABELA LĂPĂDĂTONI: AM ALES
„V-am spus de mult că iubesc dreptatea, iubesc oamenii
sinceri, asumați și am un respect deosebit pentru cei care au curajul să
spună adevărul, mai ales într-o societate în care „se trăiește bine”
prin minciuni și ipocrizie!
Pentru a mă implica, aveam două
variante: să fac acest pas într-o echipă veche, cu mulți „scheleți”
prezumtivi în dulap, unde poate munceam mai puțin (pentru că deja
sistemul și mecanismele sunt formate), sau să mă asociez cu niște oameni
„noi” pe scena politică, sinceri, curați, credincioși si inteligenți,
care au dovedit aceste trăsături în ani și ani.
Am ales a doua variantă, am ales Coaliția pentru Națiune!
Dumnezeu
să ne ajute, să ne dea înțelepciune, să nu ne ia niciodată empatia față
de semenii noștri si să ne dea putere să îi ajutăm!
Îmi iubesc țara si am curajul să cred că va fi bine; într-o zi, trebuie să fie mai bine decât este azi!”
„Există
o mentalitate greșită in această societate, insă nu o să pot să o
schimb eu, nici nu imi propun, nici nu mă zbat pentru așa ceva, nu am
acest țel in viață. Trăim in societatea in care tolerăm ministri și
premieri agramați, incapabili să țină un discurs public fără să nu se
facă de rușine, dar nu acceptăm o femeie care are grijă de aspectul ei
fizic.”, mai scria Cristina Isabele Lăpădătoni înainte de lansarea de azi. VIDEO:
VIDEO INTEGRAL:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Iulian Capsali Răzvan Constantinescu
Locații: București
Subiecte: lansare partid
Organizații: Coaliția pentru Națiune
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)