22 aprilie: Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei
Viața Sfântului Teodor a fost scrisă de ucenicul său Eleusie. Teodor s-a născut în jurul anului 530 în satul Sicheon din Galatia. Încă de la naștere a avut o relație aparte cu Sfântul Gheorghe sub a cărui ocrotire a stat și a cărui evlavie a purtat-o toată viața.
Dedicat viețuirii austere și-a săpat o chilie în preajma unei biserici dedicate Sfântului Gheorghe.Mânat din prea multă râvnă, a exagerat cu nevoințele ajungând să-și pună viața în pericol.
A fost dus fără întârziere la casa episcopului din Anastasiopol unde a primit îngrijiri. Uimit de devotamentul duhovnicesc al lui Teodor, îndată ce și-a revenit, episcopul l-a hirotonit.
La câtva timp după, pentru întărirea sa duhovnicească, Teodor a plecat într-un pelerinaj la locurile sfinte. A vizitat Ierusalimul și Țara Sfântă, alegând mai ales să meargă să ceară sfat părinților monahi îmbunătățiți din acea vreme. Starețul mânăstirii Khoziba i-a dat schima monahală. Astfel întărit s-a întors în patria sa, și în apropierea bisericii Sfântului Gheorghe a ridicat o mânăstire unde să se nevoiască el și ucenicii săi.
Cunoscut pentru sporirea sa duhovnicească, Teodor a început să fie căutat de mulțime de oameni pentru sfat.
Între cei ce l-au cercetat s-a aflat și un general bizantin numit Mavrichie, care l-a vizitat după o importantă victorie împotriva perșilor. Acestui general Teodor i-a profețit că se va urca pe tronul imperial, fapt ce s-a adeverit ulterior în anul 582.
La moartea episcopului Timotei de Anastasiopol, clerul și poporul deopotrivă au cerut ca Teodor să îi urmeze demnității episcopale. Teodor a refuzat, însă după îndelungi insistențe, inclusiv ale episcopilor din eparhiile vecine, a acceptat înălțarea la episcopie.
S-a dedicat datoriilor pastorale, însă inima sa a rămas iubitoare de rugăciunea în singurătate. Ca să poată lămuri pentru sine această luptă a mai făcut o călătorie la Ierusalim. Acolo s-a sfătuit cu un bătrân pustnic numit Antioh care l-a sfătuit să devină pustnic. Întorcându-se, i-a cerut mitropolitului Pavel de Ancira să îi numească un succesor însă lovindu-se de refuzul acestuia a trebuit să apeleze la Patriarh și la Împărat.
Pentru multa sa smerenie i s-a acceptat cererea cu condiția să poarte în continuare însemnele episcopale.
S-a întors fericit la mânăstire și la viața pustnicească. Restul vieții l-a petrecut în solitudine ajutând foarte multă lume prin rugăciunile și minunile pe care le-a săvârșit.
A trecut la Domnul în anul 613 iar sfintele sale moaște au fost depuse în biserica Sfântului Gheorghe pe care a iubit-o atât de mult și care în onoarea Sfântului Teodor a primit și numele de Sikeota.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)