23 iunie 1990. Parlamentul Republicii Moldova adopta declarația de suveranitate. Primul pas spre independența față de URSS și spre ceea ce se spera că va fi Unirea cu Țara-Mamă, după modelul anului 1918
În urmă cu 31 de ani, pe 23 iunie, deputații de la Chișinău votau Declarația de Suveranitate a Moldovei, făcând astfel primul pas spre independența față de Uniunea Sovietică și spre ceea ce se spera că va fi Unirea cu Țara-Mamă, după modelul anului 1918.
Sovietul Suprem (Parlamentul de la Chișinău) al RSS Moldova, aflat în componența URSS, a adoptat Declarația Suveranității Republicii Moldova. Documentul prevedea că „Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat suveran”, servind drept model pentru elaborarea Declarației de Independență (1991) și a Constituției a Republicii Moldova (1994).
Adoptarea Declarației de Suveranitate a fost prima victorie importantă a forțelor democratice în lupta de renaștere și eliberare națională. Astfel, Declarația de Suveranitate stipulează în mod clar că suveranitatea R.S.S. Moldova este unica și necesara condiție a existenței statalității Moldovei.
Documentul sublinia faptul că „pământul, subsolul, apele, pădurile și alte resurse naturale aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum și întregul potențial economic, financiar, tehnico-științific, valorile patrimoniului național” sunt declarate „proprietatea exclusivă necondiționată a R.S.S. Moldova”.
Declarația de Suveranitate a fost votată în unanimitate, cu o singură abținere.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Basarabia Istorie Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Poporul Român
Locații: Basarabia România Mare URSS
Subiecte: Basarabia e Romania Comunism
Organizații: Parlamentul de la Chișinău Uniunea Sovietică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)