30 iulie: 16 ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Teoctist. VEȘNICA LUI POMENIRE!
Preafericitul Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, comuna Stănceni din județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea dintre cei unsprezece fii ai familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu. La botez a primit numele de Toader. Între 1921 și 1927 a urmat școala primară din satul natal.
În 1928, în Duminica Tomei, a intrat ca frate la Schitul Sihăstria Voronei din județul Botoșani, aparținând de Mănăstirea Vorona din același județ. La 14 septembrie 1931, a fost primit în rândul fraților-elevi la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde a rămas vreme de un an, în 1932 fiind admis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica din București. După absolvirea Seminarului (1940), a urmat cursurile Facultății de Teologie a Universității din București (1940-1944). În 1945 a obținut Diploma de Licență în Teologie, specialitatea Liturgică, primind calificativul "Magna cum laude", se arată pe site-ul www.patriarh.ro.
Între anii 1946 și 1948, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași, iar în 1949 a urmat cursurile pastorale preoțești. La 6 august 1935, a depus voturile monahale la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, primind la călugărie numele de Teoctist. A ocupat, pe rând, posturile de ierodiacon, diacon, preot, ieromonah, eclesiarh, exarh al mănăstirilor, vicar administrativ și arhimandrit.
La propunerea patriarhului Justinian, la 28 februarie 1950 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul "Botoșăneanul". La scurt timp, în 5 martie 1950, a fost ridicat la rangul de arhiereu, în Biserica "Sfântul Spiridon-Nou" din Capitală, de către patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul Chesarie al Dunării de Jos.
În calitate de episcop-vicar patriarhal (1950-1962), a fost rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954), îndeplinind în același timp și atribuțiile de secretar al Sfântului Sinod și de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; din 1954 și până în 1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor. La 28 iulie 1962, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului (înscăunat la 16 septembrie), funcție în care a rămas timp de zece ani. În această calitate, a avut sub jurisdicție Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc. În perioada decembrie 1969-decembrie 1970, a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei, Bihorului și Sălajului.
La 28 ianuarie 1973, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Craiova de către patriarhul Justinian, la 25 februarie 1973.
A fost ales arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei la 25 septembrie 1977, fiind înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 9 octombrie 1977. În perioada iulie 1980-ianuarie 1982, a fost delegat de Sfântul Sinod să suplinească Mitropolia Ardealului. După moartea patriarhului Iustin Moisescu (31 iulie 1986), Teoctist a devenit locțiitor de patriarh.
Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în demnitatea de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Munteniei și Dobrogei, locțiitor al Scaunului Cezareii Capadociei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în 9 noiembrie 1986. La 19 noiembrie 1986, a fost instalat în Catedrala Patriarhală "Sfinții Împărați Constantin și Elena".
După evenimentele din decembrie 1989, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990, patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea de la conducerea Bisericii Ortodoxe Române. S-a retras la Mănăstirea Sinaia, revenind însă în scaunul patriarhal după trei luni, la cererea clerului și în urma hotărârii Sfântul Sinod.
Pe parcursul anilor de patriarhat ai vrednicului de pomenire Teoctist au fost înființate 12 noi eparhii în țară, a fost reactivată Mitropolia Basarabiei (în 1992), a fost înființată Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală și de Nord, și respectiv Mitropolia Occidentală și Meridională, precum și Episcopia Ortodoxă Română pentru românii din Ungaria și Serbia. De asemenea, au fost înființate sau reactivate aproape 400 de mănăstiri și s-au construit peste 2.000 de noi lăcașuri de cult.
În timpul păstoririi sale, Patriarhia Română a primit în folosință Palatul Patriarhiei. De asemenea, a fost reluată inițiativa primului patriarh al României, Miron Cristea, de a construi o nouă Catedrală Patriarhală, Catedrala Mântuirii Neamului, și s-au întreprins demersurile necesare pentru canonizarea unor sfinți români.
După 1989, patriarhul Teoctist a promovat învățământul religios, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali și de restauratori de monumente istorice. Totodată, a realizat reintegrarea învățământului religios în învățământul public de toate gradele și profilurile, concomitent cu introducerea predării religiei în școlile publice și reintroducerea asistenței religioase în armată, spitale și penitenciare.
Patriarhul Teoctist a fost primul patriarh ortodox român care a primit, la București, în zilele de 7-9 mai 1999, vizita unui suveran pontif — papa Ioan Paul al II-lea, prima vizită întreprinsă de un papă într-o țară majoritar ortodoxă. A participat, împreună cu patriarhii ortodocși ai lumii, la Jubileul împlinirii a 2000 de ani de la Nașterea Domnului Iisus Hristos, în cetatea Sfântă a Ierusalimului.
A fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în Grad de Mare Cruce, la 21 mai 1999. În același an, la 17 decembrie, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. La 31 iulie 2007, după trecerea la cele veșnice, i s-a conferit post-mortem Ordinul Național "Steaua României" în grad de Colan.
Patriarhul Teoctist a trecut la Domnul la 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani, în urma unei operațiuni controversate. A fost al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhia Ortodoxă Română înființată prin hotărârea Sfântului Sinod, la 4 februarie 1925, a avut ca patriarhi pe Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) și Iustin Moisescu (1977-1986).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Biserica Cultură Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Patriarhul Teoctist
Locații: România
Subiecte: Calendarul zilei Mari români
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)