A murit Benone Sinulescu
Artistul Benone Sinulescu a murit joi la vârsta de 84 de ani, la spital, în urma unei pneumonii care s-a complicat, pe fondul unor probleme multiple de sănătate, susține Antena 3.
Benone Sinulescu se afla internat în spital de duminică, iar starea sa s-a înrăutățit continuu, decedând joi în jurul orelor 14:50. Artistul avea mai multe probleme de sănătate, printre care și o pneumonie care i-a fost fatală, afirmă sursa citată. Rămâne de văzut însă ce va stabili autopsia drept cauză a morții, dacă se va afla.
Prima declarație a soției: ”N-a vrut să fie dus la spital, de frică, din cauză de COVID”.
De altfel, cîntărețul a fost internat în luna iunie după ce de asemenea a fost internat în casă și a fost găsit inconștient de către apropiați. Atunci medicii au reușit să îl stabilizeze, a fost chiar și la o cinică de recuperare.
De această dată, organismul lui Benone Sinulescu a fost prea slăbit, iar medicii nu au mai reușit să facă nimic. Potrivit soției artistului, acesta devenise optimist în ultima perioadă și spera că starea sa de sănătate se va îmbunătăți. Dar de duminică, atunci când au apărut ultimele semne de neputință, starea sa a fost din rău în mai rău.
Artistul născut la data de 24 mai 1937 și-a descoperit dragostea pentru muzică încă de când era copil. Micuțului Benone îi plăcea să cânte cocoțat într-un copac, de unde credea că putea atrage atenția întregii lumi. A cântat și în corul bisericii, la Denii și la Prohod. De altfel, avea și de unde să moștenească talentul. Tatăl său avea o voce deosebită.
După ce a terminat școala elementară în Siriu, Benone Sinulescu a devenit solistul școlii din Pleșcoi, precum și dirijorul corului. La vârsta de 12 sau 13 ani, știa deja pe de rost melodii cântate de Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătărețu și Ion Luican. Tot elev fiind, la Școala Medii Tehnice din Buzău, a început să cânte la stația de amplificare a orașului, iar unul dintre primele melodii pe care le-a interpretat a fost ”De la moară până la gară” a Ioanei Radu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Muzică Prima pagină Știri
Persoane: Benone Sinulescu
Subiecte: decesul unei personalități
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)