Aberația COVID: Un sfert dintre britanici stau la coadă la spitale așteptând să se trateze de ALTE boli
Prioritatea isterică acordată tratării COVID-19 în detrimentul altor maladii mai grave precum și restricțiile draconice impuse de guvernul Johnson au transformat Marea Britanie într-o țară fără asistență medicală.
Numărul britanicilor care așteaptă să înceapă tratamente spitalicești de rutină a atins cifra record de 5,3 milioane de persoane, potrivit ultimelor cifre date publicității.
Însă Institutul de Studii Fiscale (IFS) avertizează însă în noul său raport că există o mare masă de persoane care abia de acum încolo urmează să se prezinte pentru tratamente, informează Sky News.
Secretarul pentru Sănătate, Sajid Javid, a declarat că numărul de persoane pe listele de așteptare ar putea atinge 13 milioane în lunile care vin, însă IFS susține că totalul ar putea depăși cifra avansată de Javid.
„În primul nostru scenariu, 80% din cei circa șapte milioane de pacienți «lipsă» revin în cursul anului viitor, NHS (Sistemul Național de Sănătate) funcționează la 90% din capacitatea lui 2019 anu acesta și cel următor, și apoi la 100% capacitate din 2023 încolo”, arată raportul IFS.
„Prin prisma acestui scenariu, listele de așteptare cresc la 14 milioane în toamna lui 2020 și apoi continuă să crească, pe măsură ce numărul celor de pe liste depășește numărul celor tratați.”
Populația Marii Britanii este în acest moment de circa 65 de milioane, ceea ce înseamnă că se va ajunge ca un sfert din aceasta să se afle pe listele de așteptare ale spitalelor.
IFS a luat în considerare faptul că este posibil ca nu toți pacienții aflați în evidențe să revină la spitale pentru a-și relua tratamentele: unii au murit, alții vor apela la clinici private.
Cu toate acestea, majoritatea vor solicita tratamente cât de curând, pe măsură ce numărul cazurilor de COVID scade și „oamenii sunt tot mai doritori să își îngrijească sănătatea.”
Max Warner, autorul analizei IFS, declară:
„Există un risc real ca, dacă NHS nu găsește mijloace mai eficiente pentru a-și mări capacitatea - o provocare și în perioadele normale, nemaivorbind după o pandemie majoră - atunci liste mult mai lungi de așteptare să se înregistreze în anii următori.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Covid-19
Organizații: NHS - Serviciul Național de Sănătate (UK)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)