Accident naval în Murighiol (Tulcea), între două ambarcațiuni ce transportau 13 persoane, majoritatea turiști
Autoritățile din județul Tulcea au activat, marți seara, Planul Roșu de Intervenție în cazul unui „accident naval în care au fost implicate mai multe ambarcațiuni cu persoane, produs în localitatea Murighiol”, informează ISU Tulcea, potrivit Agerpres.
„Având în vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea echipajelor medicale la fața locului. Până la acest moment, două persoane ar fi grav rănite”, se menționează în informarea ISU Tulcea.
Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. Suplimentar, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD.
Potrivit reprezentanților ISU Tulcea, accidentul naval s-a produs între două ambarcațiuni, fiind vorba de 13 oameni implicați. Dintre aceștia, trei sunt investigați medical la fața locului, prezentând mai multe traumatisme. Evaluarea medicală este făcută de către echipajul de pe elicopterul SMURD trimis de la Constanța la fața locului.
Conform IPJ Tulcea, în cele două ambarcațiuni care s-au ciocnit în timp ce se deplasau pe Dunărea Nouă se aflau turiști. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: județul Tulcea Murighiol
Subiecte: accident naval
Organizații: IPJ Tulcea ISU Tulcea SMURD Constanța
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)