Afectat de criza energetică, Nicușor Dan oprește apa caldă la Primărie și stinge toate calculatoarele după program. DECLARAȚIA ZILEI
Nicușor Dan a anunțat măsuri drastice la Primărie. În cadrul unei conferințe de presă, edilul a declarat că a oprit apa caldă la Primărie ca să facă economie, potrivit România TV.
Declarația Zilei:
”Ne-am uitat la iluminat pe parcursul nopții, după orele de program, în acest moment aveam oprită centrala care furniza apa caldă pentru angajați și am transmis lucrurile acestea de bun-simț, oprirea calculatorului după program, tot ce înseamnă economie de energie electrică. Aceleași instrucțiuni au fost transmise și instituțiilor din subordine.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Nicușor Dan
Locații: București
Subiecte: economisire Nicusor Dan
Organizații: Primăria Capitalei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)