Alina Gorghiu despre modificarea Constituției pentru protejarea familiei: Este o inițiativă legitimă. Posibil referendum la primăvară
Prin vocea Alinei Gorghiu, liberalii spun că inițiativa de modificare a Constituției în sprijinul familiei este una legitimă, iar un referendum pe acest suboect ar putea avea loc la pirmăvară.
Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat vineri că inițiativa de modificare a Constituției pentru definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie este legitimă, iar din primăvară poată să fie supusă referendumului național - dată avansată și de liderul PSD, Liviu Dragnea.
"Vom discuta luni și despre proiectul care se află în Parlament în acest moment pentru că orice inițiativă legislativă făcută la inițiativa cetățenilor care reușește să coaguleze un număr de peste 3 milioane de semnături este legitimă, își urmează calea parlamentară. Este în Senat, în acest moment, blocată în plen din lipsă de cvorum, sesiunea parlamentară s-a cam sistat la Senat, dar în opinia mea în primăvară poate fi deja o inițiativă care să poată să fie supusă referendumului național'', a afirmat Alina Gorghiu, solicitată să spună care va fi poziția PNL cu privire la inițitiva de modificare a Constituției.
Potrivit Mediafax, Gorghiu a precizat că în PNL sunt mai multe voci pe această temă, ''lucru care este firesc să se întâmple într-un partid liberal și într-un partid care nu mimează democrația'', adăugând că subiectul urmează să fie discutat luni la BPN.
"Poziția mea este (..) că PNL susține familia tradițională. Este un punct cheie din programul de guvernare familia, măsurile care încurajează natalitatea, demografia, însă, evident, credem în egală măsură în forme de protecție juridică pentru minorități, așa cum Constituția prevede'', a reafirmat Gorghiu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Persoane: Alina Gorghiu
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)