ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman,  avertizează România să nu folosească tehnologia 5G furnizată de Huawei, pe motiv că firma chinezilor ar spiona. Într-un editorial pentru Europa Liberă, Zuckerman spune că Ericsson, Nokia, Samsung și Qualcomm sunt alternative de încredere la tehnologia chineză.
 
Adrian Zuckerman a amintit că Huawei a fost pusă sub acuzare, săptămâna trecută, de Departamentul de Justiție al SUA pentru fraude și complot pentru a fura secrete comerciale. „Prezența companiilor chineze în rețelele 5G periclitează securitatea acestora. Singura modalitate de a proteja securitatea 5G este să o construim cu companii în care putem avea încredere. Includerea echipamentelor chineze în orice parte a unei rețele 5G creează riscuri inacceptabile pentru securitatea națională, pentru infrastructura critică, confidențialitatea și drepturile omului”, scrie diplomatul american.

„Spre deosebire de companiile occidentale, firmele de tehnologie din China trebuie să împărtășească informațiile și tehnologia cu autoritățile militare sau de spionaj chineze. Pentru a menține rețelele noastre sigure și pentru a ne păstra valorile democratice nu putem avea încredere în aceste firme”, a explicat Zuckerman.
 
 Washingtonul denunță presupusa apropiere a Huawei de armata chineză, argumentând că fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofițer de telecomunicații în timpul stagiului militar.
 
În timpul ultimei vizite la Casa Albă, în 2019, Klaus Iohannis, a semnat un memorandum cu Donald Trump privind tehnologia 5G.
 
În ciuda tuturor avertismentelor, premierul britanic Boris Johnson a acordat recent Huawei un rol limitat în dezvoltarea rețelei 5G din Marea Britanie, rezistând presiunii Statelor Unite de a exclude compania din comunicările de generație viitoare, de teamă că China ar putea folosi rețeaua pentru a fura secrete.
 
În cel mai mare test al politicii sale externe post-Brexit până în prezent, Johnson a decis că „vânzătorilor cu risc ridicat” li se va permite accesul în părțile „nesensibile” ale rețelelor 5G, iar implicarea lor va fi limitată la 35%. Astfel, chinezii nu vor putea opera în locațiile sensibile precum instalațiile nucleare și militare.