Apariții controversate la o ceremonie militară, la Constanța: Coldea și Tender, invitați de onoare ai Armatei din Pakistan, la preluarea corvetei construite de români
Livrarea primei nave militare, tip corvetă, construită la Galați de muncitorii români de la Damen, pentru Marina Militară din Pakistan, s-a desfășurat în portul Constanța prin organizarea unei ample ceremonii la care au participat, pe lângă înalți oficiali din armata pakistaneză și oaspeți români invitați de către aceștia.
Pe lista de ”persoane influente din România” au figurat, printre alți invitați, Florian Coldea și Ovidiu Tender, scrie Evenimentul Zilei.
Potrivit sursei citate, nava lansată la apă pentru Forțele Navale din Pakistan, gândită, proiectata și construită de la zero de navaliștii români, a costat peste 350 milioane de euro, o alta urmând să fie finalizată tot la Damen Galați. Cei 95 de membrii ai echipajului au preluat-o în prezența a sute de oficiali din Marina pakistaneză, într-un ceremonial militar impresionant.
În uniforma de general, Coldea a fost pus la loc de cinste, în primul rând, lângă contraamiralul Mihai Panait, șeful Comandamentului Flotei Române, cu care s-a întreținut, relaxat, în timpul evenimentului, iar pe rândul al treilea a fost așezat Ovidiu Tender, venit împreună cu soția.
În dreptului numelui lui Florian Coldea a fost trecut ”former Deputy Minister of Armaments”, iar numele celui de al doilea a fost scris ”Ovidiu Tender Prospecțiuni- CEO Oil & Gas company”. Tot la recomandarea CNO a fost invitat și șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Alexandru Mîrșu, însă acesta a lipsit de la ceremonie.
Reamintim că în 2015, fosta șefă a DIICOT Alina Bica declara la instanța supremă că Florian Coldea, pe atunci prim-adjunctul SRI, i-a cerut să reanalizeze situația lui Ovidiu Tender, în dosarul Carom, dată fiind poziția în Africa a acestuia din urmă și contractele pe care urma să le deruleze. Bica a mai susținut că îl informa pe Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în dosarul lui Ovidiu Tender, susținând însă că nu a făcut „niciun demers de ușurare a situației inc. Tender”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Alina Bica Florian Coldea Ovidiu Tender
Locații: Constanţa
Subiecte: Armata Română Corvete
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)