Apelul Honor et Patria către suporterii echipei naționale: Boicotați meciurile!
„Facem
un apel către toți suporterii echipei naționale cu care am colaborat,
din 2003 și până astăzi, să nu se prezinte la meciurile echipei
naționale din această toamnă.”, transmite grupul Honor et Patria.
Reamintim că Răzvan Burleanu, un fel de șef la FRF, a lansat un apel „pentru membrii familiei fotbalului
românesc să se imunizeze împotriva COVID-19” printr-un mesaj video în
cadrul campaniei FRF ”Fotbalul se vaccinează!” iar intrarea pe stadion se face în condițiile cunoscute, cu cerința vaccinării și testării, deși și vaccinații transmit virusul la fel ca nevaccinații discriminați.
Vedeți pe același subiect și Grupările de suporteri refuză șantajul cu vaccinarea
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Prima pagină Sport Știri
Persoane: Răzvan Burleanu
Organizații: Honor et Patria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)