Armistițiul convenit joi de Turcia și Rusia pentru regiunea siriană Idlib intră în vigoare la miezul nopții
Președinții Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin au anunțat joi un armistițiu menit să pună capăt mai multor săptămâni de violențe în regiunea siriană Idlib și să reducă riscul creșterii tensiunilor între Ankara și Moscova, informează AFP.
După mai mult de 6 ore de negocieri la Kremlin, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat, într-o conferință de presă comună cu omologul său rus, că acordul de încetare a focului în regiunea siriană Idlib intră în vigoare la miezul nopții de joi spre vineri. Liderul de la Ankara și-a luat angajamentul să colaboreze pentru un armistițiu „durabil”.
Conform textului acordului, începând din 15 martie cele două țări vor organiza patrule comune pe o porțiune extinsă din autostrada M4, care traversează regiunea siriană Idlib și constituie un ax crucial pentru regimul Assad. Va fi pentru prima dată când turcii și rușii patrulează împreună în această zonă.
Totodată, Moscova și Ancara au convenit să implementeze un „culoar de securitate” pe o distanță de 6 kilometri, de-o parte și de alta a autostrăzii M4, sau o zonă tampon de 12 kilometri lățime în total. Parametrii care definesc această zonă vor fi stabiliți în următoarele 7 zile, potrivit textului înțelegerii.
Acordul trebuie să pună capăt mai multor săptămâni de lupte intense în regiunea Idlib, ultimul bastion controlat de rebeli și de jihadiști în nord-vestul Siriei, unde Turcia a intervenit împotriva forțelor regimului Bașar al-Assad, susținute de Rusia.
Violențele petrecute în zonă au provocat o catastrofă umanitară: circa un milion de persoane strămutate înspre frontiera turcă și pierderi grele în rândul Armatei Turciei, care a pierdut câteva zeci de soldați, uciși în atacurile recente din nord-vestul Siriei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Recep Tayyip Erdogan Vladimir Putin
Locații: Moscova
Subiecte: Ofensivă turcă în Siria
Organizații: Armata Turciei Președinția Federației Ruse Președinția Turciei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)