Atacurile anticlericale din Republica Franceză lovesc și preoți ortodocși. Un slujitor al Bisericii Greciei a fost împușcat în abdomen sâmbătă seara în Lyon, la ieșirea din lăcașul de cult
Un preot ortodox, slujitor al Bisericii Greciei, a fost împușcat la Lyon, pe când ieșea din lăcașul de cult, sâmbătă la ora 18:00 (ora României). Părintele Nikolaos Kakavelakis, în vârstă de 52 de ani, se află în stare gravă la spital, iar Poliția a prins un suspect, fără a se ști dacă acesta este bărbatul care l-a doborât pe preot cu două focuri de armă, potrivit Agerpres.
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și Întregii Elade a denunțat sâmbătă atacul ca pe o „oroare care depășește logica umană”, potrivit AFP.
„Această oaroare depășește logica umană, faptul că o religie poate înarma mâinile teroriștilor orbiți de ură”, a afirmat monseniorul Ieronymos, citat de agenția presă elenă Ana.
La rândul său, Ministerul grec de Externe a condamnat oficial atacul și a declarat sâmbătă că va rămâne în contact cu autoritățile franceze.
Autoritățile locale și procurorii francezi au spus că nu sunt clare încă motivele acestui act și nu au indicat dacă este legat de terorism. Parchetul din Lyon a deschis o anchetă pentru tentativă de crimă. La Paris, ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a creat o celulă de criză la minister.
Până sâmbătă seară la ora 22:00, un suspect fusese deja arestat în acest caz, potrivit unei surse din cadrul poliției, citate de DPA. Nu s-a stabilit încă dacă persoana arestată este chiar atacatorul sau doar are legătură cu acesta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: Lyon Republica Franceză
Organizații: Biserica Ortodoxă Greacă Ministerul de Externe al Greciei Ministerul de Interne al Franței Poliția franceză
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)